Noi concluzii în cazul bebelușului din Suceava care a murit după botez. Ce spun medicii legiști

Răsturnare de situație în cazul bebelușului din Suceava care a decedat acum doi ani, după ce a fost botezat.

Medicii legiști au ajuns acum la concluzia că băiețelul s-a înecat cu apa din cristelniță, contrar a ceea ce s-a stabilit acum doi ani, că ar fi decedat de pneumonie.

Preotul care l-a botezat pe copil este cercetat pentru ucidere din culpă, dar încă mai slujește.

„Doamnele doctor au vrut să muşamalizeze acest dosar.”

Botezul cu sfârșit tragic a avut loc în ianuarie 2021. Copilul a fost scufundat de trei ori în cristelniță, într-o biserică din Suceava. Copilul a fost foarte agitat pe tot parcursul slujbei. Dintr-dată, copilul a dat semne că nu mai poate respira, iar bunica a alertat familia și a schimbat salvarea. Copilul a ajuns în stop cardio-respirator și a decedat la vârsta de șase săptămâni.

Nepoata unui fost fotbalist celebru a murit la 12 ani. „Odihnește-te în pace, ai suferit prea mult!'

„Preotul a încercat să ia legătura cu mine la trei săptămâni de la incident, propunându-mi să ajungem la o înţelegere. Doamnele doctor au vrut să muşamalizeze acest dosar. Deşi copilului i-a ieşit sânge pe nas după ce a leşinat, nu se discută nimic despre vreo hemoragie internă' – a spus ta[l copilului, potrivit observatornews.ro.

Acum, la doi ani după tragedie, medicii au venit cu noi detalii care au răsturnat cazul. Se pare că băiatul a avut parte de o moarte violentă după ce a inhalat cel puțin 100 de mililitri de apă.

Medicii legiști de la Suceava au refuzat să comenteze expertiza, mai notează sursa amintită anterior.

„Acest raport arată clar că preotul este vinovat de moartea copilului şi contrazice raportul de expertiză de la Suceava”, a mai precizat tatăl lui Iustin.

Arhiepicopia Sucevei încă mai aşteaptă verdictul final.

„Părintele Alexandru Mzarache este în continuare slujitor. Până nu este o decizie finală, nu putem să aplicăm o sancţiune”, a menționat Alexandru Flavian Sava, Arhiepiscopia Sucevei.

Foto – captură Youtube


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri