O gravidă bolnavă de cancer care a refuzat chimioterapia pentru a nu-i face rău fătului, a murit la câteva luni după naștere

O femeie care urma să devină mamă pentru prima oară a luat decizia de a nu face chimioterapie pentru a proteja viața bebelușului.

Azzurra Carnelos avea 33 de ani și era însărcinată când a aflat că i-a recidivat cancerul de sân. Femeia a hotărât să nu asculte de sfatul medicilor care i-au recomandat să înceapă tratamentul cu chimioterapie, astfel încât să-și poată duce sarcina la termen.

Băiețelul femeii s-a născut în august 2023, dar, din păcate, Azzurra a murit opt ​​luni mai târziu.

Citește și – Grețurile matinale ale unei femei gravide s-au dovedit a fi cancer. „Nu e sarcina la care speram!' Ce a trimis-o la medic

Tânăra italiană a descoperit prima dată că are cancer la sân în 2019, după ce a visat-o pe bunica ei Nori, care murise de aceeași boală cu ani în urmă, care i-a spus să se facă un control.

După primirea diagnosticului, ea a început un tratament, iar cancerul a intrat în remisie.

În februarie 2022, Azzurra și partenerul ei, Francesco Favero, s-au căsătorit și au început să facă planuri pentru a întemeia o familie. În aceeași lună, cuplul a descoperit că urmează să vină pe lume un copil.

La cinci luni de sarcină, mama a primit vestea sfâșietoare că boala cancaroasă i-a revenit și nu a vrut să mai facă tratamentul de chimioterapie pentru a nu-i face rău fătului. La câteva luni după naștere, Azzurra și-a reluat tratamentul, dar a fost prea târziu. Ea a murit în casa ei din Oderzo, Italia, pe 13 aprilie 2024.

Citește și – Ce legume trebuie să mănânce mama care alăptează pentru a transmite bebelușului nutrienții esențiali. „Oferă protecție împotriva cancerului'

A fost „puternică, dulce și bună până la sfârșit. Era o mamă iubitoare și o soție grozavă', a declarat familia presei locale.

Cancerul în timpul sarcinii este rar spun specialiștii. Statisticile sugerează că aproximativ unul din 1.000 de cazuri de cancer de sân apare în timpul sarcinii. Datele publicate în British Medical Journal anul trecut au arătat că riscul mediu de a muri din cauza cancerului de sân în cei cinci ani după diagnosticul inițial a scăzut de la 14% la 5% în ultimii 30 de ani.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton