ParentED Fest 2025: Principalele declarații din cele 2 zile de festival

ParentED Fest 2025, cel mai mare eveniment de parenting din România, a adus la București unii dintre cei mai importanți experți mondiali în parenting și educație. Dr. Shefali, pionier al parentingului conștient, speaker internațional și invitată frecventă a lui Oprah Winfrey, a revenit pe 5 octombrie la ParentED Fest, după succesul înregistrat la ediția anterioară.

Alături de aceasta, duminică au urcat pe scena ParentED Fest și Maggie Dent, expert recunoscut în parenting și autoare a numeroase cărți despre dezvoltarea echilibrată a copiilor, precum și Dr. Laura Markham, psiholog și autoare de bestselleruri despre parentingul bazat pe conexiune.

Principalele declarații din prima zi de festival:

Tamara Strijack

Terapeut, educator și autor dedicat sănătății emoționale a copiilor

• „În modul de joacă se întâmplă totul: acolo încercăm lucruri noi, ne eliberăm, iar creierul nostru se conectează pentru a găsi soluții, atât în școală, cât și în afara ei; acolo ieșim din modul de supraviețuire și intrăm într-un spațiu al creșterii și al creativității'.
• Cu toții avem nevoie de joacă, la orice vârstă, pentru că joaca este vitală. Ea creează spațiu pentru mișcare: libertatea de a schimba ceva, de a lăsa lucrurile să curgă. Avem nevoie de locuri unde lucrurile pot să se miște și, la fel de important, avem nevoie noi înșine de spații unde să ne mișcăm, pentru că întreaga energie acumulată într-o zi trebuie eliberată'.
• Avem adesea o neînțelegere legată de emoții, iar una dintre cele mai frecvente este frustrarea. Noi, adulții, ne frustrăm atunci când lucrurile nu merg așa cum ne dorim. Acum gândiți-vă la un copil a cărui lume este plină de „nu', atâtea interdicții și atât de puțin control. De aceea, avem nevoie de joacă, de spații pentru toate aceste trăiri, locuri sigure în care să putem elibera tot ceea ce se adună înăuntru'.
• Joaca oferă siguranță emoțională. Avem nevoie să ne simțim în siguranță pentru a putea trăi și înțelege ceea ce se petrece în interiorul nostrum, să fim în siguranță pentru a simți ceea ce ne lipsește, pentru a recunoaște starea de alertă, pentru a simți dezamăgirea atunci când lucrurile nu merg așa cum ne dorim, pentru că, să fim sinceri, ele nu merg întotdeauna cum vrem noi. Joaca ne ajută să eliberăm aceste trăiri și, prin acel „mod de joacă', să trăim cele mai autentice momente de conectare'.
• Joaca ne ajută să eliberăm și energia stării de alertă. Trăim într-o lume care ne ține mereu în alertă, unde corpul și mintea noastră sunt pregătite să reacționeze, să se apere și să supraviețuiască. Avem un sistem interior menit să ne protejeze, care scanează constant mediul în căutarea pericolelor, dar uneori pierdem legătura cu sursa reală a acestei stări de alarmă, iar creierul începe să construiască povești pentru a da un sens fricii'. 
• Joaca contează: este vehiculul spre vindecare și înflorire, atât preventivă, cât și restauratoare, iar noi avem privilegiul de a fi „moașele' acestui proces: nu trebuie să facem toată munca singuri, pentru că joaca știe ce are de făcut; noi doar venim alături, facilităm călătoria și creăm spații unde emoțiile să se poată mișca și revărsa, atât în viețile copiilor, cât și în propriile noastre vieți'.

Tamara Neufeld Strijack este terapeut, consultant, formator, autor, speaker și o susținătoare dedicată a sănătății emoționale și bunăstării copiilor. În prezent, este decan academic al Neufeld Institute, unde dezvoltă și susține cursuri și ateliere care îi ajută pe părinți, profesori și specialiști din întreaga lume să înțeleagă copiii prin perspectiva științei dezvoltării.

Dr. Gordon Neufeld

Psiholog specializat în dezvoltare, fondator al Institutului Neufeld și autor de bestseller

• Astăzi, credem că, dacă am ști ce să facem și am avea răspunsurile corecte, am reuși să ne creștem și să ne educăm copiii. Și totuși, am pierdut din vedere cel mai important lucru dintre toate: înțelegerea că noi suntem meniți să fim răspunsul. Copilul nu are nevoie să aibă răspunsurile, ci are nevoie ca noi să fim răspunsul'.
• Cred că astăzi, cel mai important lucru nu sunt detaliile: nu este vorba despre ce să faci când copilul tău are probleme cu somnul, nu mănâncă ce-i spui sau nu se îmbracă singur, sau când adolescentul tău este dependent de ecrane. Esențialul nu este ce să faci, ci să înțelegi despre ce este întregul proces'.
• Atașament este termenul acceptat de mult timp pentru știința relațiilor. Fie că vorbim despre fizică, chimie, biologie sau psihologie, totul începe cu o relație. (…) Natura a avut grijă de noi conectându-ne unii cu alții, presupunând că ne vom îngriji reciproc. Aceasta este esența. Totul depinde de natura relației, a copiilor noștri față de noi, a adolescenților față de părinți, a partenerilor unul față de celălalt'
•  Sentimentele ne fac umani în adevăratul sens al cuvântului. (…) Dar sentimentele sunt partea conștientă a emoției, interpretarea pe care o dăm emoțiilor noastre, modul în care gândirea rațională interacționează cu ele. Este esențial să recunoaștem importanța sentimentelor. Apoi vine odihna, gluma naturii. O treime din viața noastră, creierul trebuie să doarmă, să se oprească, cu excepția părții emoționale care guvernează visele. De ce? Pentru că altfel nu am putea funcționa. Toată creșterea, inclusiv creșterea fizică a copiilor, are loc în timpul somnului. Toată dezvoltarea, toată refacerea sunt înrădăcinate în odihnă'.
• Cu cât o ființă este mai complexă, cu atât are mai multă nevoie de joc. Dacă te consideri o persoană complexă, uneori complicată, atunci cu cât ești mai în vârstă, cu atât ai mai multă nevoie de joacă, fiindcă nu putem crește cu adevărat fără joc în viața noastră, iar de aceea a fi bunic are farmecul său, nu mai crezi în muncă, ești prea obosit pentru ea, dar joaca cu nepoții pare pur și simplu corectă, firească, fiind exact ceea ce ei au nevoie și ceea ce noi avem nevoie'.
• Cum îi ținem pe copii în siguranță? Natura are deja un plan: să-i ținem aproape. Când părintele contează mai mult decât oricine altcineva, influențele exterioare rănesc mai puțin; dacă tu contezi cel mai mult pentru copilul tău, chiar dacă fratele îl necăjește, rănile vor fi mai mici, pentru că persoana cea mai importantă îl ține emoțional în siguranță. Totul depinde însă de un singur lucru: să rămânem aproape, iar un studiu amplu realizat pe 90.000 de adolescenți în Statele Unite a arătat că cel mai important factor pentru sănătatea emoțională este o conexiune emoțională puternică cu un adult grijuliu'.
• Până la vârsta de doi ani, copilul ajunge la stadiul de apartenență. De aceea, este esențial să fim mereu de partea copiilor noștri. Nu trebuie să fim adversari, ci, chiar dacă nu suntem de acord cu ei, trebuie să găsim o cale de a fi de partea lor, același lucru fiind valabil și în căsnicie — dacă nu putem ajunge de partea celuilalt, vor apărea mari probleme'. 
• Până la vârsta de patru ani, copilul înțelege că mama și tata țin aproape ceea ce le este drag, așa că, în jurul acestei vârste, dorește să fie el însuși drag, să fie numit cu diminutive și cuvinte de alint; dintr-odată, vrea să fie prețios, devine dulce, iar această dulceață este esența stimei de sine. Totuși, dacă în această etapă apar dificultăți sau amenințări la adresa apropierii, copilul începe să se retragă'.
• Ideal, până la cinci ani, copilul ar trebui să fie capabil să-și dea inima persoanei de care este atașat. Stiințific vorbind, aceasta este intimitatea emoțională, iar până la șase ani ar trebui să poată împărtăși tot ce poartă în inimă, fără secrete care să-l despartă de cel iubit, aceasta fiind baza pentru dezvoltarea ulterioară a atașamentului și chiar a sexualității mature, ca formă de căutare a apropierii'. 

Dr. Gordon Neufeld este un psiholog specializat în dezvoltare, de renume mondial, autor de bestselleruri și un lider recunoscut în domeniul parentingului bazat pe atașament. Cu o experiență de peste 50 de ani, Dr. Neufeld a revoluționat înțelegerea dezvoltării copiilor, a bunăstării emoționale și a rolului esențial al relațiilor sigure dintre părinți și copii.

Fondator al Institutului Neufeld, acesta a format părinți, educatori și profesioniști din domeniul sănătății mintale din întreaga lume, oferind perspective profunde despre modul în care copiii cresc, învață și înfloresc atunci când nevoile lor de atașament sunt îndeplinite. Abordarea sa pune accentul pe conexiune, nu pe corecție, ajutând părinții și tutorii să dezvolte reziliența, încrederea și sănătatea emoțională a copiilor.

Dr. Neufeld este cunoscut mai ales pentru cartea sa, „Ține-ți copiii aproape. De ce părinții trebuie să conteze mai mult decât anturajul.', scrisă în colaborare cu Dr. Gabor Maté. Lucrarea sa provoacă modelele convenționale de parenting și educație, pledând pentru o abordare centrată pe relație în creșterea copiilor.

Dr. Daniel Siegel

Medic psihiatru, autor și expert în neuroștiință relațională

• De-a lungul evoluției, oamenii au dezvoltat capacitatea de a împărți responsabilitatea creșterii copiilor cu alți adulți de încredere. Natura nu a intenționat niciodată ca doar mamele să fie cele care cresc copiii. Pentru a ne încredința copiii altora, am fost nevoiți să dezvoltăm capacitatea de a citi mintea altor oameni, de a ne da seama dacă aceștia aveau intenții bune, conștiință și maturitate emoțională'.
• Temperamentul este o tendință biologică a trunchiului cerebral, o combinație de sensibilitate și intensitate. Cercetările arată că aceste trăsături nu se schimbă radical de-a lungul vieții. (…) Spre deosebire de temperament, atașamentul nu este doar o conexiune, ci o relație asimetrică, copilul este atașat de îngrijitor, nu invers. Părintele este figura de atașament, adică cel care oferă experiențe ce îndeplinesc patru condiții esențiale: Copilul se simte văzut, susținut, în siguranță și încrezător'.
• Siguranța pe care copilul o dezvoltă înainte de adolescență este cel mai bun predictor al modului în care va traversa perioada adolescentină. Nu este o garanție absolută, dar copiii care au avut atașamente sigure înainte de adolescență descriu relația cu părinții lor ca fiind una de loialitate emoțională, chiar și atunci când încep procesul necesar de individualizare și desprindere'.
• În cercetarea atașamentului am descoperit că anumite rețele din creier, aflate în zona limbică și în cortex, ne permit să formăm și să menținem relații de atașament pe tot parcursul vieții; putem avea prietenii, conexiuni sociale și empatie, însă nu toți acei oameni sunt parteneri de atașament. Este esențial să înțelegem acest lucru, deoarece avem nevoie de atașamente sigure de-a lungul întregii vieți, iar vestea bună este că, fiind modelat în zonele superioare ale creierului, atașamentul poate fi schimbat și vindecat la orice vârstă'.
• Atașamentul sigur apare atunci când părintele este consecvent, receptiv și empatic, iar rupturile din relație sunt reparate prin reconectare — copiii crescuți astfel (aproximativ 55–65% din populație) devin adulți capabili de relații sănătoase, reglare emoțională, empatie și reziliență'.
• Atașamentul evitant apare atunci când părintele este distant, deși iubitor, oferind siguranță fizică, dar fiind emoțional indisponibil — copilul învață să nu mai caute apropiere, iar acest tipar se regăsește la aproximativ 20% din populație'. 
• Atașamentul ambivalent, întâlnit când părintele este inconsistent, uneori prezent, alteori absent sau intruziv. Copilul devine hiper-vigilent și dependent de confirmare, fără a se putea liniști, acest tipar fiind prezent în 10–15% dintre relațiile primare'.
• Atașamentul dezorganizat, care apare atunci când figura de atașament este totodată și sursa fricii. Părintele poate fi abuziv, agresiv sau imprevizibil, iar copilul trăiește o confuzie profundă între nevoia de apropiere și instinctul de protecție, acesta fiind tiparul cu cel mai mare impact emoțional negativ, dar care, la fel ca celelalte, poate fi vindecat'.
• Am avut un atașament ambivalent cu tatăl meu, pentru că era intruziv și inconsistent, și un atașament evitant cu mama, deoarece era absentă emoțional, iar în același timp am avut și elemente de dezorganizare, trăind zilnic între iubire, teamă și confuzie. Dar creierul este neuroplastic și se poate remodela chiar și la 90 de ani. Schimbarea este posibilă, însă începe cu conștientizarea adevărului, fiind întotdeauna mai bine să știi adevărul și să-l folosești pentru transformare decât să continui un tipar negativ transmis din generație în generație. Nu este niciodată prea târziu să repari o relație. Chiar dacă ai făcut greșeli cu copilul tău, poți schimba cursul, iar aceasta este una dintre cele mai mari speranțe pe care ni le oferă știința atașamentului'.

Dr. Dan Siegel este fondatorul și directorul educațional al Mindsight Institute și co-fondator al Mindful Awareness Research Center din cadrul UCLA. A fost, de asemenea, co-investigator principal la Center for Culture, Brain and Development și profesor clinic de psihiatrie la UCLA School of Medicine.

Educator distins cu numeroase premii, Dan este autor a 5 bestselleruri New York Times și a peste 15 alte volume, traduse în mai mult de 40 de limbi. În calitate de editor fondator al Norton Professional Series on Interpersonal Neurobiology (IPNB), Dan a coordonat publicarea a peste 100 de cărți în acest cadru transdisciplinar, care explorează mintea și sănătatea mentală.

Principalele declarații din a doua zi de festival:

Dr. Shefali 

Psiholog clinician, autor și speaker international

• Sunt impresionată să văd câți părinți tineri și nu numai sunt dornici, însetați chiar, să evolueze. Indiferent dacă ai sau nu un copil biologic, toți suntem părinți: părinți ai copilului nostru interior. Asta este esența muncii mele despre parentingul conștient: nu contează câți copii ai în exterior, cel mai mare, cel mai neastâmpărat, cel care are cea mai mare nevoie de atenția, prezența, căldura și încurajarea ta este copilul din tine'. 
• Când avem copii, fiecare dintre noi o face dintr-o fantezie inconștientă. Avem ideea că, în sfârșit, vom reuși. Că acel copil ne va valida. Poate am fost respinși, poate nu ne-am simțit iubiți, poate nu am aparținut. Așa că proiectăm toate aceste nevoi asupra copilului: el va fi cel care ne va aduce împlinirea, mândria, succesul. Ne imaginăm un copil care e un pic Mozart, un pic Julia Roberts, un pic Brad Pitt, un copil genial, talentat, special. Îl visăm schiind pe spate la doi ani, vorbind trei limbi și uimind lumea. Și apoi… realitatea. Câteva luni mai târziu ne dăm seama că acest copil nu arată ca în fantezia noastră
• În jurul vârstei de 40-45 de ani, e perioada în care epuizarea se combină cu menopauza, hormonii dispar, răbdarea la fel, dar se deschide o portiță de transformare, pentru că parentingul nu are, de fapt, legătură cu copilul, ci cu ego-ul nostru; adolescenții devin profesorii perfecți ai acestui ego: sunt brutal de sinceri și ne spun în față:Mamă, tată, nu mă controlezi. Te văd. Nu ești perfect. Ești ipocrit. Nu are sens ce-mi ceri., iar ei au dreptate; ne destabilizează, ne aduc cu picioarele pe pământ. Atunci se rupe vraja, copilul nu mai trăiește în iluzia ta, el crește, iar tu trebuie să crești odată cu el, și asta este adevărata trezire'.
• Fiecare relație pe care o avem – cu partenerul, cu prietenii, cu copilul – este doar o reflectare a relației noastre cu noi înșine. Când copilul ascultă, respectă regulile și pare ‘bun, el nu este neapărat bun; el doar hrănește egoul vostru, care se simte validat. Dar când copilul nu ascultă, se revoltă, ajunge târziu, minte, fură mașina sau vă spune ‘te urăsc, brusc devine „rău'. Nu pentru că este într-adevăr rău, ci pentru că egoul vostru se simte rănit. Nu vedeți durerea, neputința sau nevoia din spatele comportamentului lui; vedeți doar o ofensă la adresa voastră'.
• Întregul nostru mod de a gândi nu este decât o formă de condiționare, nu o chestiune de bine sau rău, ci o loterie psihologică determinată de căminul în care am crescut, unde părinții au avut control asupra psihologiei noastre, la fel cum noi îl avem acum asupra copiilor noștri, insuflându-le zilnic propriile sisteme de credințe. (…) Aceasta este esența: creștem cu un set de condiționări, iar apoi le impunem mai departe copiilor noștri: convingeri despre ascultare, inteligență, succes, comportament. Dar toate acestea sunt doar credințe moștenite, nu adevăruri absolute'.
• Pentru că ne-am abandonat complet viața personală, ne agățăm de identitatea de ‘mame perfecte’. Ne spunem: ‘Trebuie să merite! Trebuie să însemne ceva!’ Dar de multe ori nu arată deloc bine. Așa că intrăm în panică. Începem să ‘creștem miza’: ‘Hai să mergem la ski!’, ‘Hai să-l înscriem la pian!’, ‘Hai să facem ceva nou, ceva impresionant!’. Și ne epuizăm complet. Identitatea noastră devine un haos de comparații, panică și perfecționism. Vrem să simțim că ‘suntem suficient’, dar nu știm cum'.
• Când îi spui copilului tău (sau partenerului, sau oricui altcuiva) ‘trebuie să fii fericit ca eu să fiu bine’, îi transferi o povară care nu-i aparține. Îl folosești pentru a-ți satisface nevoia proprie de valoare și siguranță. Și, chiar dacă pare dureros să o recunoaștem, în acele momente îți folosești copilul, nu îl iubești necondiționat. (…) De aceea, când folosim copiii ca pe o sursă de validare, tragedia e mai mare: ei vin pe lume cu încredere, vulnerabilitate și inocență, iar noi le încărcăm sufletul cu problemele nostre nerezolvate'. 
• Copiii sunt terenul cel mai ușor pentru proiecțiile noastre, pentru că sunt ai noștri. Încercăm să îi controlăm, să-i ținem aproape, să-i modelăm după chipul și nevoile noastre, la fel cum facem și cu partenerii: ‘Ești al meu. Noi suntem unul. Suntem suflete pereche.’ Și punem eticheta de ‘dragoste’ peste posesivitate și control. Și la fel se întâmplă și în parenting. Îi ținem aproape, le punem un ‘lesă invizibilă’, dar o numim ‘iubire necondiționată’'. 
• Când începi să-ți vezi copilul așa cum este, autentic, imperfect și unic, îl accepți, iar din acceptare se naște respectul; când îl onorezi, el se simte liber, trăiește spontan, își permite să greșească, să cadă și să se ridice, știind în adâncul sufletului că este valoros chiar și fără performanță, demn fără a face ceva special și întreg exact așa cum este, iar în clipa în care îi vezi lumina, în sfârșit, te îndrăgostești de tine însuți'. 

Dr. Shefali Tsabary este o voce influentă la nivel global, recunoscută pentru abordarea sa revoluționară în parentingul conștient și în promovarea unui stil de viață autentic și echilibrat. Cu un doctorat obținut la Universitatea Columbia și peste două decenii de experiență în psihologie clinică, ea reușește să îmbine armonios filosofia estică cu știința psihologică vestică, oferind o perspectivă unică asupra dezvoltării emoționale și relaționale. Autoare de bestselleruri internaționale Dr. Shefali a fost descrisă de Oprah Winfrey drept „revoluționară', datorită capacității sale de a transforma relația dintre părinți și copii într-un proces de creștere reciprocă.Pe lângă activitatea sa de autor și clinician, Dr. Shefali este un speaker extrem de căutat pe scenele marilor conferințe internaționale.

Maggie Dent

Educator, consilier parental, autor și „vocea băieților' în parenting

• Niciunul dintre noi nu este un părinte perfect. Cu toții uităm lucruri, ridicăm vocea, ne enervăm. Asta nu înseamnă că suntem părinți răi. Trebuie să mai coborâm ștacheta așteptărilor, mai ales mamele. Conexiunea e cea care contează, copiii nu se supără dacă nu ai împăturit rufele'.
• Când avem un copil, ne imaginăm cine va fi. Dar, de multe ori, nu primim copilul pe care ni l-am dorit, ci pe cel de care avem nevoie. (…) Rolul nostru este să înțelegem cine este copilul pe care îl avem și de ce are nevoie pentru a deveni cine este menit să fie. Și da, unii sunt mai greu de iubit uneori.Toți părinții știu asta'.
• Fiecare copil vine pe lume cu daruri și provocări înnăscute. Din păcate, în ultimii 10 ani am observat că ne concentrăm prea mult pe deficitele copiilor, și nu suficient pe punctele lor forte. Mult timp s-a crezut că ordinea nașterii are o influență majoră asupra personalității, dar cercetările recente arată că diferențele sunt minime. Primul născut are unele avantaje, dar după aceea lucrurile se echilibrează'.
• Copiii își construiesc prin experiență hărți interne ale lumii: cum funcționează lucrurile, cine sunt ei, cum se simt. De exemplu, când nepoata mea de doi ani stă lângă mine în bucătărie și mănâncă o cutie întreagă de roșii cherry, ea descoperă: Așa se simte când muști dintr-o roșie. Creierul ei învață prin repetiție, prin experiență. Uneori, copiii desenează pe câine, trag de coadă, sau fac lucruri aparent absurd, dar de fapt explorează lumea.Trebuie să privim aceste momente cu alți ochi'.
• Niciun părinte nu poate îndeplini 100% din nevoile copilului, tot timpul. Și e perfect în regulă. Important e să ne concentrăm pe cele esențiale și să știm că nu vom reuși întotdeauna. Când copiii (sau noi) sunt copleșiți, creierul este inundat de cortizol, hormonul stresului. De aceea țipă, lovesc, fug. După ce se descarcă, se simt mai bine și pot reveni la echilibru. Apoi apar dopamina și endorfinele, care ne ajută să ne simțim bine. Le putem stimula prin lucruri simple: umor, joacă, cântec, mirosuri plăcute, mâncare bună. Când copiii râd, eliberează cortizol, e mai eficient decât să plângă. De aceea, râsul, cântatul, îmbrățișările, toate sunt medicamente naturale pentru creier'.
• Când un copil are o criză, trebuie să ne amintim că nu e despre noi, ci despre el. În acel moment, îndoaie ușor genunchii, respiră adânc și încearcă să vezi lumea prin ochii copilului tău, care nu este rău sau obraznic, doar se străduiește să facă față. La început poate părea ciudat, dar acest gest fizic creează, prin neuroplasticitate, o nouă reacție în creier. Cu timpul, vei reuși să rămâi mai calm(ă) în astfel de momente'.
• Copiii sensibili pot fi și anxioși, iar pentru ei este esențială predictibilitatea: dacă mergeți undeva nou, spune-i dinainte unde mergeți, cine va fi acolo, cât veți sta și ce va putea face, pentru că astfel se simte în control și își reduce anxietatea; poate părea exagerat, dar pentru un copil anxios, previzibilitatea este profund liniștitoare. Și, cel mai important, sărbătoriți sensibilitatea acestor copii! Lumea are nevoie de ei: empatici, grijulii, atenți'.
• Într-o lume atât de grăbită, conectarea reală este esențială; eu sunt o mare susținătoare a micro-conexiunilor, momente scurte, dar pline de prezență, care nu trebuie să fie grandioase, ci doar clipe în care ești cu adevărat acolo. De exemplu, dimineața la micul dejun, lasă telefonul deoparte și fii prezent(ă), pentru că cei mici simt imediat când îți sună notificarea și știu că ai plecat, așa că pune-l pe silențios și ascunde-l. Avem nevoie de conversații reale, cuvinte reale și oameni reali, pentru că suntem o specie socială, iar legătura umană este hrana noastră emoțională.
• Așa cum trupul unui copil nu poate crește fără hrană, mintea nu poate înflori fără stimulare, iar sufletul se ofilește dacă nu este hrănit cu iubire și sens. Noi nu creștem doar creiere, ci ființe complete cu minte, trup și suflet, iar datoria noastră este să le hrănim pe toate aceste niveluri, într-o lume care tinde să măsoare doar ceea ce se vede. Există o sacralitate în copilărie, iar copiii sunt făcuți să aibă o copilărie'.

Maggie Dent, supranumită „regina bunului simț', este una dintre cele mai apreciate autoare și educatoare australiene în domeniul parentingului, cunoscută pentru expertiza sa în primii ani de viață, adolescență și dezvoltarea rezilienței, dar mai ales pentru sprijinul constant acordat băieților. Cu o vastă experiență ca profesor, consilier și în îngrijirea paliativă și prevenirea suicidului, Maggie este o voce influentă care transformă discret viețile familiilor și comunităților; este mama a patru băieți și o bunică implicată și recunoscătoare.

Dr. Laura Markham 

Psiholog clinician, fondator al AHA! Parenting și autor de bestseller

• Când copiii sunt crescuți într-un mod conștient, adică atunci când părinții încep prin a avea grijă de ei înșiși, asigurându-se că propriile lor nevoi sunt împlinite și nu își varsă frustrările asupra copiilor, se creează o relație mai echilibrată. Când ne conectăm cu ei, îi validăm și avem grijă de nevoile lor emoționale, ei nu mai sunt împinși să concureze între ei sau să se desconsidere, pentru că se simt împliniți și văzuți'.
• Când îi ghidăm pe copii noștri în funcție de ceea ce au nevoie pentru a deveni cea mai bună versiune a lor, în loc să îi controlăm, amenințăm sau pedepsim, lucrurile merg mult mai ușor. Da, perioada adolescenței va aduce provocări, momente de detașare, dar experiența parentală devine incomparabil mai ușoară. Acest tip de parenting face o diferență uriașă'.
• Totul începe cu calmul părintelui. De ce este importantă reglarea emoțiilor proprii? Pentru că părintele este modelul, iar știința ne arată astăzi că nu e vorba doar despre imitare, ci despre co-reglare emoțională. Neurobiologia copilului se naște incompletă, iar conexiunile din creier și sistemul nervos se formează în relație cu experiențele repetate din primii ani de viață, în special cele trăite cu îngrijitorii principali, de obicei părinții'. 
• De fiecare dată când ridici un bebeluș care plânge și îl liniștești, corpul lui secretă oxitocină, hormonul atașamentului. Cu cât eliberează mai multă oxitocină, cu atât se formează mai mulți receptori pentru acest hormon, ceea ce înseamnă că, pentru tot restul vieții, acel copil va avea o capacitate mai mare de a se conecta și de a avea încredere în oameni. Practic, prin felul în care relaționăm, modelăm neurobiologia copilului'
• Este esențial ca părintele să pornească dintr-un loc de calm. Un adult dezechilibrat emoțional este periculos pentru un copil. În clipa în care un părinte țipă sau își pierde controlul, copilul simte imediat că nu mai este în siguranță. Intră în stare de apărare. pentru că tot corpul lui reacționează la stresul părintelui'.
• Terapeuții obișnuiau să-i învețe pe partenerii care veneau la consiliere abilități de comunicare, ceea ce părea logic, dar în realitate nu funcționa, pentru că atunci când oamenii sunt supărați, nu au acces la partea rațională a creierului. cortexul prefrontal. Același lucru se aplică și între frați. Așadar, înainte de a-i învăța pe copii cum să se poarte, trebuie să-i învățăm cum să se liniștească atunci când sunt tulburați. Această capacitate de auto-reglare se formează în timp, iar părintele joacă un rol crucial: când îți liniștești copilul, îl înveți cum să se liniștească singur'. 
• Copiii care sunt frecvent certați sau expuși la furia părinților ajung adesea mai deprimați și mai anxioși în adolescență. Poți avea adolescenți echilibrați, dar munca grea se face la început, prin felul în care îți reglezi tu propriile emoții. Dacă ai crescut într-un mediu plin de țipete, va fi o provocare, dar ruperea acelui ciclu este un act eroic. Poate nimeni nu va ști, dar adevărata recompensă va fi liniștea din tine. (…) Cheia nu este perfecțiunea, ci practica zilnică a calmului. Prin felul în care te tratezi pe tine, îl înveți și pe copilul tău cum să se trateze pe el însuși'. 
• Dacă nu lucrezi la relația ta cu copilul, problemele între frați se vor agrava. Ca să ai orice fel de influență asupra unei alte ființe umane, fie ea copil, partener sau coleg, trebuie să ai o conexiune reală cu acea persoană. Mulți părinți cred că autoritatea le aparține automat, dar nu poți avea autoritate fără legătură emoțională. (…) Dar conexiunea nu este doar o strategie. este și sursa bucuriei. Parentingul poate fi epuizant, chiar copleșitor. Iar acele momente de apropiere, de râs, de prezență, sunt cele care ne dau energie și sens'.
• Cercetările arată clar că o relație pozitivă părinte–copil duce la relații mai bune între frați. Cu cât există mai multă critică, control și pedeapsă, cu atât relațiile dintre copii devin mai tensionate. Copiii învață cum să se trateze unii pe alții din felul în care îi tratăm noi. (…) Asta e puterea relației — conexiunea vindecă mai mult decât orice pedeapsă'.

Dr. Laura Markham este doctor în psihologie clinică la Universitatea Columbia și fondatorul PeacefulParentHappyKids.com. Cărțile sale, printre care se numără Părinți liniștiți, copii fericiți sau Părinți liniștiți, frați fericiți au fost traduse în 27 de limbi și continuă să ajute părinți și educatori din întreaga lume. 

ParentED Fest este organizat cu sprijinul Lidl Romania – Strategic Partner, Sanador – Healthcare Partner, Fundatia Kids Hero – Empowerment Partner, precum și de ThedaMar, Catena, Raiffeisen Bank, Autoklass, Activ, Aquatique, English Kids Academy, Maison Dadoo.

Innovation Partners: Fundația Alfa, Fundația BogArt.

Parteneri media: Magic FM, Mind Architect, Itsy Bitsy, Zyx Books, Pagina de Psihologie, Psychologies, Ringier Romania, Parinți și Pitici, Adevarul de Weekend, Mommy Hai, Euromedia. 

ParentED Fest este furnizorul oficial de educație al Fundației Regale Margareta a Romaniei.

Mai multe informații se regasesc pe https://parentedfest.ro/.