Raluca Blejușcă, ex-Angels, despre coșmarul prin care a trecut cu unul dintre copii. „Un medic mi-a spus că o să moară”

Raluca Blejușcă (36 de ani) o mamă cu normă întreagă. Fosta membră a trupei Angels are cinci copii – Serafim (14 ani), Casian (12 ani și jumătate), Maria (10 ani și jumătate), Emilian (7 ani) şi Anastasia (5 ani și jumătate).

Cântăreața își dedică aproape tot timpul celor mici. Și de-a lungul anilor,  s-a confrunt, așa cum face orice părinte, cu diferite probleme de sănătate ale copiilor.

Raluca a povestit în cadrul unui interviu recent că micuții răceau foarte des până la vârsta de patru ani. Artista a spus că și-a alăptat fiecare copil în parte câte un an și jumătate, pentru a-i ajuta să-și formeze un sistem imunitar puternic, dar cu toate aceștia nu i-a putu scuti pe cei mici de răceli.

Adelina Pestrițu și-a dus fata la doctor cu o simplă tuse, iar medici au internat-o pe loc. Ce diagnostic a primit Zenaida

„Până la patru anișori îmi răceau foarte des copiii, deși i-am alăptat câte un an și jumătate pe fiecare să aibă toate vitaminele necesare.

„Am cinci copii, îmi e frică să nu îi pierd atunci când ies pe undeva”

Cam de pe la șapte ani nu prea îmi mai răceau ei. Adică răceau foarte rar. Iar când îi vedeam că tușesc mă panicam și alegeam să îi țin și câte două săptămâni acasă să fiu eu sigură că nu o să mai pățească nimic.

Când este perioada virozelor încerc să îmi duc copiii în zone mai puțin aglomerate. Plus că am cinci copii și îmi e frică să nu îi pierd atunci când ies pe undeva unde e lume multă.' – a povestit ea, pentru click.ro.

Un moment de cumpănă din trecut a fost când unul dintre copii a răcit puternic, iar medicii i-au spus că va muri.

„L-a mușcat pe bebe!' Fiica lui Emily Burghelea, reacție violentă față de fratele ei în vârstă de o lună

Cu unul dintre ei am trecut printr-un moment foarte dificil când era mic. Cel de-al doilea copil a răcit atât de tare, a avut febră mare, și a făcut convulsie. Atunci a fost prima oară când nu știam ce să fac. Am fost la policlinică și unul dintre medici mi-a spus fără să îl consulte că o să moară, pentru că tremura tot și dădea ochii peste cap. Atunci, am sunat la ambulanță și am ajuns cu salvarea la spital', a completat ea.

„80% din timpul meu îl dedic lor!”

Într-un alt interviu, Raluca a dezvăluit că 80% din timpul său îl alocă educării și creșterii celor mici. Ea este mereu atentă la alimentația lor, la cât de des și cum socializează și încearcă, împreună cu soțul, Ionuț, să petreacă mult timp în natură.

„De 14 ani de când m-am căsătorit, 80% din timpul meu îl dedic lor. Deci eram învăţată să fiu mai tot timpul cu ei, să fiu atentă la nevoile lor şi la o alimentaţie cât de cât sănătoasă, atât cât se mai poate în perioada în care trăim.

Fiind 5 copii, nu au dus lipsă de socializare, de joacă, de fel de fel de activităţi creative, îi plimbăm mult în natură, la munte, la mare (părinţii mei sunt din Mangalia, aşa că avem marea la dispoziţie), îi ducem şi pe la mănăstiri – componenta aceasta spirituală face parte din felul nostru de a-i educa, credem că există o educaţie sănătoasă doar prin raportarea la divinitate.' – spunea artista anul trecut, pentru aceeași sursă.

Foto – Facebook


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton