Reacția tatălui fetiței decedate în urma accidentului din București provocat de un polițist

Joi, 13 ianuarie, în București a avut loc un accident îngrozitor în urma căruia o adolescentă și-a pierdut viața. În accident a fost implicată o mașină de Poliție care a lovit pe o trecere de pietoni două fetițe ce încercau să traverseze strada. Una dintre ele, Raisa Nicoleta, a decedat.

Tatăl Raisei a povestit în cadrul unui interviu la Sinteza Zilei cum a aflat de tragedie și care a fost reacția polițiștilor care se aflau la locul accidentului.

Vestea am primit-o telefonic de la cei care erau acolo la faţa locului. Ne-au sunat, eram acasă ajunsesem de la serviciu şi ne-au spus că fata a avut accident, a dat maşina peste ea.

De la noi de acasă până la accident este vorba despre un minut şi am crezut că e vorba de un accident mic. Din păcate nu a fost un accident mic. Când am ajuns acolo toţi doctorii erau reținuti. Am întrebat ce se întâmplă, care sunt şansele? La un moment dat un doctor mi-a zis că şansele sunt minime – a spus tatăl Raisei.

Citește și: Detalii îngrozitoare ies la iveală în cazul educatoarei care ar fi abuzat sexual 3 fetițe de grădiniță

Bărbatul a mai spus că polițistul care i-a ucis fiica nu a încercat până acum să ia legătura cu el.

Nu m-a căutat. Probabil dacă o făcea era altceva. În afara faptului că a dat în copilul meu cu piciorul ca într-un câine. Măcar să se aplece să pună mână, să pună haina să o acopere. Dacă v-ați uitat, pe toate maşinile polițiștilor scrie siguranță şi încredere. Mă întreb cum a ajuns el în Poliţie dacă nu are scoală de poliţie făcută? Eu sunt un biet angajat pe șantier şi nu mă angajează. Eu vreau să răspundă cei care l-au angajat.

Eu vreau să răspundă şi cei care i-au dat maşina pe mână. Aş vrea să îl întreb pe domnul poliţist pentru că va avea şi el copii şi va suferi la fel ca şi noi, pentru că Dumnezeu are grijă. Nu pleci de pe acest pământ fără să plătești – a mai spus tatăl Raisei.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton