Sfaturi despre cum să-ți menții și îmbunătățești postura corporală

'Cocoașa de cămilă' și cifoza sunt doar două nume date posturii incorecte pe o afișăm. Umerii lăsați, șira spinării care nu este dreaptă și poziția picioarelor pot indica probleme ale sistemul musculo-scheletal. 

Există mai multe cauze ale deformării posturii corporale ce țin de obiceiurile noastre de ședere pe scaun, la birou, în pat sau la volan. Pe lângă acestea, poziția incorectă poate apărea și din cauza rănilor la nivelul coloanei, bolilor și afecțiunilor genetice, iar combinația de factori este, de asemenea, comună. 

Deformarea posturii nu se referă doar la sănătatea coloanei vertebrale. Aceasta implică, de fapt, alinierea articulațiilor, mușchilor și ligamentelor. Atât timp cât aceasta nu este corectată, disconfortul creat îți va afecta stilul de viață și va crește riscurile:

  • apariției durerilor de umeri, ceafă și spate;
  • creșterii nivelului de stres și oboseală (din cauza disconfortului);
  • afectării echilibrului corporal;
  • creșterii presiunii asupra coloanei vertebrale. 

Postura este definită ca fiind atitudinea organismului pe durata desfășurării unei activități. Acestea poate fi atât dinamică, cât și statică. Postura dinamică se referă la toate momentele când te afli în mișcare, cum ar fi mersul, înotul și alergatul, iar cea statică, atunci când trupul tău se află în repaus, de exemplu, pe durata somnului. 

Chiar dacă pare dificil să te dezveți de obiceiurile nesănătoase care îți afectează coloana sau ai pierdut speranța de a-ți recăpăta postura corporală corectă, află că nu este imposibil să îți corijezi poziția. Iată câteva sfaturi prin care ai putea să îți îmbunătățești ținuta, fără să-ți afecteze prea mult viața de zi cu zi:

Poziția de șezut și culcat/întins

Jobul la birou este o normalitate a zilelor noastre, iar statul cu orele într-un scaun a devenit o practică întâlnită peste tot. Munca la birou este obositoare atât fizic, cât și emoțional, astfel că printre primele semne ale devierii posturii corporale se numără și aplecarea asupra mesei de lucru sau obișnuința de a te scufunda' în scaun.  

Specialiștii recomandă îndreptarea spatelui și lipirea tălpilor de sol atunci când ești așezat la birou. Greutatea este, astfel, distribuită în mod egal în tot corpul și nu vei pune presiune pe coloană sau pe picioare. Genunchii trebuie să fie îndoiți la 90 de grade, iar încrucișarea picioarelor să fie evitată pe cât posibil, deoarece poate agrava durerile de umeri. Regula generală a șezutului pe scaun este să ai spatele mereu lipit de spătar. Persoanele care petrec foarte mult timp la birou pot opta pentru un scaun de birou ergonomic, întrucât acesta minimizează riscurile durerilor de spate și ale presiunii asupra șoldurilor și este mult mai confortabil. Cu toate acestea, sunt recomandate pauzele la fiecare 30 de minute, pentru a-ți dezmorți corpul și a te proteja de oboseala de a sta la birou pentru perioade îndelungate. 

Îți place să te relaxezi întins în pat, urmărind serialul preferat? Sau poate îți dorești bronzul perfect, tolănit pe sezlonguri la soare? Specialiștii sfătuiesc să renunți la obiceiul de a viziona TV-ul când te afli în pat, întrucât îți afectează mușchii gâtului și partea inferioară a spatelui. Cea mai sănătoasă poziție pentru odihnă este pe spate, cu fața în sus. Este recomandat să renunți la pernele voluminoase și pozițiile spătarului care îți pot afecta partea mușchii gâtului, umerii și zona superioară a spatelui.

Cum ridici obiectele grele

Printre cele mai comune cauze ale rănilor și leziunilor coloanei vertebrale se numără accidentele de muncă și modalitatea greșită de a ridica obiectele foarte grele. 

Dacă primul tău gând când este nevoie să ridici și să cari ceva voluminos este să te apleci și să prinzi obiectul respectiv, este timpul să renunți la acest obicei. În schimb, apropie-te cât mai mult de lucrul respectiv, ghemuiește-te, menținându-ți spatele drept și, cu umerii trași în spate și pieptul îndreptat în față, ridică-te împingând din picioare. Coloana nu trebuie supusă tensiunilor și presiunilor, așa că folosește-te tot de picioare pentru a te deplasa sau a schimba direcția, evitând rotirea spatelui. Este de preferat să ții greutatea cât mai aproape de corp, la nivelul buricului. 

Poziția la volan

Condusul, mai ales pentru perioade lungi de timp, poate prezenta riscuri pentru zona lombară a coloanei. Poziția indicată pentru spate este cea verticală, sprijinit pe toată lungimea  de spătarul scaunului. Genunchii trebuie să fie mai sus de nivelul șoldurilor, iar brațele la o distanță confortabilă de volan, pentru a le putea mișca în voie. Pentru excursiile îndelungate, sunt recomandate pernele lombare, care asigură o susținere mai bună acestei zone. 

Precum în cazul șederii la birou, sunt importante pauzele pentru dezmorțirea mușchilor. Rotirile de spate sunt sugerate pentru întinderea acestuia. Un alt exercițiu folositor este să-ți arcuiești spatele, să menții poziția timp de 5 secunde și să repeți secvența de cel puțin 5 ori. Deoarece nu este nevoie să te ridici, aceste mișcări pot fi făcute când ești așezat pe scaunul mașinii, fie când ești blocat în trafic sau când îți oferi o pauză de la condus. 

Sursă foto: Unsplash


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Advertorial
Buton