Tu practici medicina „de parc“?

De câte ori ai preferat să vorbeşti cu o prietenă despre problemele de sănătate ale celui mic, în loc să apelezi la medicul specialist?

 

1. Ce zic prietenii?
E de ajuns ca doar două mămici să se întâlnească la locul de joacă al copiilor şi, din vorbă în vorbă, să discute despre problemele de sănătate ale celor mici. Până aici, nimic ieşit din comun.

Acest lucru se întâmplă mereu, şi aşa cum copiii se joacă împreună, şi mamele ajung să facă schimb de experienţă. Lucrurile se complică în momentul în care unele persoane ajung să considere mult mai importante sfaturile prietenelor decât pe cele ale specialiştilor.

Să fie vorba de comodi­tatea de a discuta cu pediatrul copilului sau, pur si simplu, se aplică teoria tranzitivităţii, adică dacă unui copil i se potriveşte un tratament, atunci cu sigu­ranţă i se va potrivi şi celuilalt?

 

2. Sfatul specialistului. Amelia Dan, medic primar pediatru explică: „Ceea ce i se potriveşte unui copil, nu i se potriveşte celui­lalt. Fiecare are toleranţele şi intoleranţele lui (ali­men­tare şi medicamentoase). Medicamentele în pediatrie se dau în doze, în funcţie de kilocorp aşadar, în niciun caz, dozele nu se împrumută. Riscul ca un copil să dezvolte alergii, de la cele mai banale până la cele mai grave (şoc anafilactic), e doar un pas. Mama trebuie să discute probleme medicale doar cu specialişti.

 

3. Una dintre cele mai grave, dar şi mai frecvente greşeli pe care părinţii o fac când vine vorba de tratarea copiilor e administrarea de antibio­ti­ce. Tendinţa generală este să ape­lăm la sfaturile celor apropiaţi, care poate au o experienţă mai bogată în ceea ce priveşte creşterea unui copil.

Vizita la medic este, astfel, amânată, însă, culmea, ne amintim de el (de medicul pediatru) în mo­men­tul în care se descoperă că micuţul tău nu tolerează tratamentul „prescris de cei apropiaţi.

Aşa cum preciza medicul pediatru Amelia Dan, în administrarea unor astfel de medicamente trebuie luată în considerare o serie de elemente, inclusiv vârsta şi greutatea celui mic.

 

4. De multe ori, am asistat prin parcuri la dis­cu­ţii despre stângaci. S-a creat impresia că dacă micuţul nu mănâncă sau nu scrie cu mâna dreaptă, atunci are un handi­cap.

Copiii stângaci trebuie lăsaţi să se dezvolte ca atare şi nu cum le-ar plăcea părinţilor. Ei folosesc cu predilecţie emisfera cerebrală dreaptă care controlează partea stângă a corpului. Atât şi nimic mai mult!

 

5. Şi pentru că am amintit mai sus despre alimentaţia celor mici, revenim asupra subiectului pentru a-i aduce în discuţie pe mofturoşi. Ajunşi în pragul disperării, părinţii încep să caute sfaturi.

Culmea e că există şi persoane care cred că, dacă le oferi celor mici ceea ce îţi doresc, în timp, vor ajunge să mănânce şi alimentele recomandate de părinţi. Aşa să fie? Bineînţeles că nu. Copiii vor învăţa foarte repede să consume doar ceea ce vor ei.

Părinţii duc o luptă grea când vine vorba despre legume sau supe, mai ales ca în toate mall-urile (acolo unde părinţtii obişnuiesc să-i ducă pe copii la joacă) tro­nează alimentele de tip fast food.

Dar, cu puţi­nă răbdare şi mici trucuri, părinţii vor reuşi să-şi înveţe copiii să mă­­nânce ce trebuie.

 

6. Un obicei al părinţilor de bebeluşi este să înceapă să introducă în alimentaţia lor suc de fructe încă din primele luni. Aşa cum mărtu­risea o mămică pe un forum „toţi mă înnebu­nesc să-i dau suc de fructe de la vârsta de trei luni; aşadar, presiunea celor din jur este foarte mare.

Medicii pediatri atrag atenţia asupra faptului că sucurile de fructe pot crea probleme digestive (senzaţia de colon iritat) dacă sunt incluse în alimentaţie mai devreme de un an.

Chiar şi după această vârstă, este recomandat să fie consumate nu mai mult de două-trei ori pe săptămână, în porţii de 90-100 ml.

 

7. Ah, forumurile… Acum, că este la modă lumea virtuală, există o mulţime de forumuri de discuţii, pe care părinţii le folosesc de fiecare dată cand au o problemă cu cel mic, fie că este vorba despre locurile unde să-şi petreacă vacanţa de vară, fie că este vorba de o problemă mai gravă, de sănătate.

Am descoperit, în mod plăcut, că pe astfel de forumuri de discuţii participă şi medici, care au răbdarea să explice ce se ascunde în spatele unui diagnostic complicat. Important e că aceştia au grijă ca, de fiecare dată, să le reamintească părinţilor să se adreseze unui medic specialist.

 

8. Acum câteva zile am ascultat mirată cum un părinte s-a hotărât să-i cumpere băieţelului său un calculator pentru că (şi aici vine uimirea) toţi colegii copilului aveau deja calculator, şi asta la nici doar şase ani! Calculatorul poate fi folositor, însă doar atunci când copilul respectă numărul de ore stabilit de părinţi.

Acesta diferă de la o zi la alta, în funcţie de dorinţa foarte mare a copilului de a se juca sau de uşurinţa cu care părinţii cedează. Dacă tot există această pasiune pentru calculator, părinţii ar trebui să le ofere jocuri educative. În niciun caz, însă, calculatorul nu trebuie să substituie orele de joacă afară.

 

9. Mituri despre ADHD. Acum câteva luni, m-am întâlnit cu o mamă a trei băieţi, toti diagnosticaţi cu ADHD (tulburare cu deficit de atenţie, hiperactivitate/impulsivitate).

Du­re­rea mamei era cu atât mai mare cu cât, dincolo de problemele cu care se luptă în fiecare zi, ea trebuia să suporte atât reacţiile celorlalţi părinţi, care considerau că aceşti copii nu erau normali (şi sugerau că ar trebui să fie izolaţi), dar (şi mai grav!) ale cadrelor didactice, care nu ştiau cum să se comporte cu astfel de copii.

Tocmai din acest motiv, cei care au în jur copii cu o astfel de afecţiune ar trebui să se informeze în legătură cu carac­teristicile acestui diagnostic; această informare însă trebuie făcută în mod responsabil, fie consultând articole de specialitate, fie căutând informaţii de specialitate. Percepţia fiecăruia dintre noi poate fi deformată…

 

10. Discuţii şi accidente. Medicul pediatru Amelia Dan îi sfătuieşte pe părinţi să vină în parc cu copiii sănătoşi (fără răceală sau boli infecţioase pe care copiii le capătă foarte uşor) şi să-i suprave­gheze atent (să nu mănânce nisip, să nu se lovească, să nu se bată între ei).

Nu de puţine ori, am asistat la mici sau mari accidente suferite de copii tocmai în momentele în care părinţii sau bunicii, care discutau despre ei, uitaseră cu totul să supravegheze copiii despre care vorbeau.

 

11. Când eram mică, bunica obişnuia să-mi facă frecţie cu oţet din petale de tran­dafiri pentru a scăpa de febră. Am auzit, apoi, de remedii cu ceapă, preparată în variate feluri, cu cartofi sau cu ţuică.

Sunt o mulţime de leacuri băbeşti pe care oamenii le folosesc, multe dintre ele cu succes, însă chiar şi acestea trebuie utilizate cu moderaţie şi în probleme de sănătate minore.

Dacă este ceva mai grav, cel mai bine e să consulţi un medic specialist. E posibil ca un astfel de leac să nu aibă efecte prea mari, ci doar să prelungească starea de boală. Remedii recomandate în parc şi care pot fi periculoase?

Ardeiul iute pe dege­te, pentru a preveni roaderea unghiilor, sau administrarea unui păhărel cu bău­tură copilului mic, dar agitat (s-au văzut cazuri în care copiii au fost aduşi în comă alcoolică la camera de gardă).

 

12. Medicina de parc are şi avantaje. De exemplu, din vorbă în vorbă, poţi afla informaţii despre un medic specia­list bun, un ortoped sau un pediatru bun, un cabinet de kinetoterapie, la care şi tu poţi apela.

În 2013, când părinţii au acces la Internet, când există asistenţă medicală (de stat sau privata), această multitudine de servicii poate fi exploatată în favoarea ta.

 

Foto: shutterstock.com

Recomandari
Redactia.ro
Unica.ro
Sfatul Medicului
Mai multe din Copilul tau