Vreau copil!

In tarile europene, unul din sase cupluri are probleme de fertilitate. Multi dintre cei care vin la medic au deja un copil si asteapta in zadar o noua sarcina.

Te confrunti cu infertilitatea daca, in decursul unui an in care ai contacte sexuale regulate si fara protectie, nu ramai insarcinata. Insa medicul este cel care stabileste diagnosticul si la el trebuie sa ajungi cat mai repede daca a trecut acest an de incercari nereusite. Tot medicul este cel care va stabili care sunt problemele tale si care tin de partener.

De ce? De ce? De ce?
Cele mai frecvente cauze determinante pentru infertilitate sunt dezechilibrele hormonale, infectiile organelor genitale, malformatiile congenitale sau cele dobandite pe parcurs.

Pe langa aceste cauze, specialistii iti atrag atentia ca iti poti face rau cu mana ta si astfel sa devii, pentru o perioada, infertila.

De exemplu, cauza a lipsei ovulatiei sunt prea multele regimuri pentru slabit, insotite de exercitii fizice excesive facute la voia intamplarii, medicamentele luate in exces si nu de fiecare data la sfatul medicului.

Nu in ultimul rand, o cauza majora: toate formele de stres emotional care persista o perioada indelungata.
Oricum, atunci cand te prezinti la medic, trebuie sa ii expui in detaliu stilul tau de viata. Specialistul iti va indica posibilele cauze pentru infertilitate (mai intai trebuie stabilit daca despre asta este vorba), va recomanda un set de analize si ulterior, medicatie corespunzatoare.

Dupa 30 de ani… In mod obisnuit, numarul de ovulatii scade dupa varsta de 30 de ani, de la 12 la 10 si apoi si mai putine, pe masura ce inaintezi in varsta. Fenomenul este normal si are legatura cu epuizarea „rezervei de ovocite pe care femeile o au inscrisa in codul genetic. Dar cercetatorii au demonstrat ca o prima cauza a infertilitatii tine de barbat – de aceea si toate investigatiile incep cu el…

20% dintre cazurile de infertilitate secundara nu au nici o explicatie de ordin medical. Situatia este greu de acceptat pentru cei care sunt parinti si vor un al doilea copil.

Teste obligatorii
Daca spermograma indica valori proaste, trebuie efectuata o spermocultura, care poate indica prezenta unei infectii, chiar asimptomatice. In acest caz, solutia tine de un simplu antibiotic. Testul se efectueaza in orice laborator.

Un alt test important si relativ nou este dozarea fructozei, o analiza care arata daca exista suficienta „energie pentru ascensiunea spermatozoizilor. Un set complet de analize pentru partenerul tau, in cazul in care se presupune ca exista o problema de infertilitate, costa aproximativ 200 lei.

Daca aveti un copil sau tu ai mai fost insarcinata, si acum asteptati degeaba barza, medicul va recomanda investigatii pentru depistarea unei infectii, care, in eventualitatea in care exista, va fi tratata medicamentos.

Se mai face apoi o radiografie cu substanta de contrast, pentru a vedea daca trompele sunt permeabile. Daca medicul iti confirma ca tu si partenerul sunteti sanatosi din punct de vedere clinic, nu ai altceva de facut decat sa astepti, chiar daca timpul nu pare in favoarea ta.

In cele mai multe dintre cazuri presiunea pe care tu o pui si asupra ta si asupra partenerului au drept cauza amanarea momentului cand vei deveni mama (pentru prima sau a doua oara).

Pentru ca ceasul biologic ticaie din ce in ce mai tare dupa 30 de ani, femeile, in special, sunt dispuse sa incerce orice fel de tratamente, unele cu efecte secundare serioase.
Dar despre acestea, mai pe larg, in episodul viitor…

Probleme tehnice
Ovulatia defineste fazele ciclului menstrual. Cand se apropie jumatatea acestui ciclu (ziua a 13-a, a14-a la ciclurile regulate), creste nivelul hormonului estrogen si al hormonului luteinizant. Acesta din urma declanseaza ovulatia.

Daca ciclul pe care il ai este anovulatoriu (nu poti sa ramai insarcinata), cel mai important simptom este dat de neregularitatile menstrei. Anovulatia poate fi detectata prin teste hormonale, dar si prin ecografie.


Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton