Al doilea copil: de ce il vrem?

Traditia romaneasca cerea ca familiile sa aiba cate doi copii. Cu toate acestea, in ultimii 15 ani, majoritatea familiilor se opreste la un singur copil.

Pana la urma, de ce trebuie sa avem mai multi copii si de ce sa nu ne oprim la unul? E bine sau nu sa il facem si pe al doilea?

De ce l-am face, deoarece un copil se creste destul de greu? Numarul mediu de copii pe o familie, necesar unei inlocuiri simple a generatiilor, este de doi.

Dar familiile romane fac 1,3 copii (cum o arata acel copil statistic 0,3!?…). Si totusi, in ultimii cinci ani exista tendinta de a rotunji copilul statistic 0,3 la 1 si sa ne imbogatim familiile cu al doilea copil.

Unul nu e suficient?
Raspunsul depinde, evident, de cei carora le pui intrebarea. Cei mai multi dintre parinti vor invoca motive „oficiale: ca dovada a iubirii intre soti, pentru ca ne plac foarte mult copiii, ca am fost frustrati de lipsa unui frate/sora cand eram mici, ca sa se aiba unul pe celalalt ca sprijin cand vor fi mari, sa nu lasam primul nascut singur pe lume cand parintii nu vor mai fi, traditia de familie.

Mai poti primi raspunsul „fac cati vrea Dumnezeu (mi-e frica sa ma gandesc cum ar arata planeta Pamant daca am gandi toti asa). In spatele fiecaruia dintre aceste motive se ascunde de fapt o alta explicatie, uneori nerecunoscuta sau neconstientizata nici macar de cei care se vor parinti a doua oara.

Cei mai multi dintre noi vrem, de fapt, o „varianta imbunatatita a ceea ce deja avem – fie pentru ca este prea rasfatat, egoist, l-am scapat din mana si sfatul batranilor a decis ca cea mai buna metoda de reeducare ar fi sa ii fac un frate; fie primul nascut are o boala incurabila sau un handicap si ne gandim ca ar fi bine sa fie cineva care sa aiba grija de el cand noi nu vom mai putea; am fata, si eu sau sotul voiam baiat sau invers; sa aiba cine sa ma tina la batranete; sa imi tin nevasta ocupata, sa nu imi mai tina cont unde ma duc si cat stau…

Mai exista si explicatia „nu am stiut ca sunt insarcinata si cand mi-am dat seama era prea tarziu!. La aceia care in cunostinta de cauza isi doresc un al doilea urmas, in mare, lucrurile se intampla cam asa: am analizat serios puterea financiara a familiei noastre, resursele de timp pe care le putem aloca unui nou copil si am decis: mai facem unul.

Bucuria si dragostea pe care primul copil le-a adus in viata noastra sunt uriase, asa ca suntem gata sa avem inca unul. Am mai trecut printr-o sarcina, am mai crescut un copil, stim deja la ce sa ne asteptam…

Un posibil scenariu
Dar oare ne-am gandit ca in aceasta noua experienta pe care ne decidem sa o traim implicam o micuta fiinta care nu a mai trecut prin asa ceva si pe care o incarcam cu mari responsabilitati?

Primul copil – el cum va face fata noii situatii? Ce va gandi el, ce va simti el? Ca sa ne imaginam cum se simte haide sa imaginam urmatorul scenariu: sotul/ sotia vine la tine, te ia dragastos in brate si spune: „Dragostea mea, te iubesc atat de mult, esti o minune, esti tot ceea ce mi-am dorit pe lume, de aceea m-am decis sa am inca o sotie/un sot exact ca tine.

Cand noul venit/noua venita apare in casa, observi ca este foarte tanar(a) si destul de plin(a) de dragalasenie, cand iesiti pe afara lumea te saluta politicos, dar exclama extaziata privind spre noul venit: „Vai, ce scump e! Dragul de el, buna dimineata, dulceata mica! si apoi se intorc spre tine si te intreaba „nu-i asa ca o/il iubesti?

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4


Recomandari
Redactia.ro
Unica.ro
Sfatul Medicului
Mai multe din Psihologie