Premieră la Maternitatea “Cuza Vodă” din Iași. O femeie cu greutatea de 220 de kilograme a adus pe lumea cel de-al cincilea copil. Femeia a născut pe cale naturală, iar bebelușul a primit la naștere nota 8 din partea medicilor. Potrivit reprezentanților maternității, aceasta este o premieră pentru spital, fiind prima intervenție de acest gen,
Rebecca Firlit, o mamă din Chicago, a pierdut custodia copilului ei pentru să nu și-a făcut vaccinul anti-COVID-19. Cazul femeii i-a șocat pe prietenii și apropiații acesteia, care spun că nu este normal ca un asemenea lucru să se întâmple. Pe 10 august, femeia s-a prezentat împreună cu fostul ei soț în fața judecătorilor, într-o
China a decis interzicerea susținerea examenelor scrise în cazul copiilor în vârstă de șase și șapte ani, la școala primară. Decizia vine în încercarea autorităților de a micșora presiunea asupra elevilor stresați de volumul mare de lucru la care sunt expuși. În China, învățământul este deosebit de competitiv, iar părinții chinezi obișnuiesc să își înscrie
Sharon Stone (63 de ani) trece printr-o clipe cumplite. Celebra actriță a anunțat că nepoțelul ei, în vârstă de 11 luni, a încetat din viață din cauza unor probleme grave de sănătate. Copilul, pe nume River Stone, era al fratelui actriței, Parick. Patrik și soția sa, Tasha, mai au doi copii. Citește și: Mesajul sfâșietor
Un nou-născut infectat cu SARS-CoV-2 a decedat într-o maternitate din Occitania, sudul Franței. Medicii au făcut testul după decesul copilului și s-a descoperit că și mama avea COVID-19. „Decesul a fost constatat la naștere într-o maternitate din regiune. Proaspăta mămică este, de asemenea, infectată“, a adăugat reprezentanții Agenției Regionale de Sănătate, potrivit presei internaționale. Aceștia
Brittany Jacobs, o femeie în vârstă de 26 de ani, din Statele Unite ale Americii s-a născut cu o condiție medical rară. Femeia are două vaginuri și două utere. Brittany spune că vrea să apeleze la mai multe operații pentru problema sa, deoarece are dureri în timpul contactelor intime pe care le are cu soțul
Maria Andrejczyk și-a scos la licitație prima ei medalie olimpică pentru a salva viața unui bebeșuș cu probleme serioase de sănătate. Sportiva poloneză a anunțat pe rețelele de socializare că-și licitează medalia câștigată la Tokyo, la proba de aruncare a suliței, pentru a ajuta o fetiță de opt luni, pe nume Miłoszek Małysa, să fie
Caz uimitor în București. O femeie, în vârstă de 24 de ani, cu o greutate de 27 de kilograme și o înălțime de 1,2 m și cu probleme de sănătate multiple și grave a reușit să aducă pe lume o fetiță ce a cântărit la naștere 1,890 kg. Femeia are o deformare severă a toracelui
Mama gemenilor din Ploiești care au decedat după ce au căzut de la etajul 10 al blocului în care locuiau a făcut primele declarații la o săptămână după tragedie. Femeia a încercat să explice ce s-a întâmplat în noaptea în care drama avut loc, dar nu își aduce aminte foarte multe detalii legate de incident.
Stacey Astley (38 de ani), din Tauton, Someset, Marea Britanie, susține că a văzut chipul unui înger în ecografia de 20 de săptămâni a bebelușului pe care-l aștepta. Femeia mai are patru copii și a pierdut trei sarcini în încercarea de a-l face pe cel cu numărul cinci. Stacey spune că îngerul păzitor din ecografie
O fotografie a unei proaspete mămici care a apucat să-și țină nou-născutul în brațe doar câteva clipe, înainte de a muri de COVID-19, s-a viralizat rapid în mediul online, impresionând o mulțime de oameni. Kristen McMullen, din Florida, a făcut COVID-19 cu câteva săptămâni înainte de termenul nașterii, iar pentru că starea sa de sănătate
Jools Oliver (46 de ani), soția celebrului bucătar britanic Jamie Oliver (46 de ani), se gândește să mai aducă pe lume un copil. Jools și Jamie sunt deja părinţii a cinci copii: Poppy, de 19 ani. Daisy Boo, de 17 ani, Petal Blossom, de 12 ani, Buddy, de 10 ani, şi River, de 5 ani.
Autoritatea Snatiar Veterinară a anunțat retragerea de pe piață și distrugerea a 1,5 milioane de sticle de suc. Este vorba despre două sortimente de suc, consumate adesea de copii, care ar fi contaminate cu o substanță cancerigenă – oxid de etilenă. Mai exact, sunt vizate 13 loturi de suc Figo de 300 de ml, cu
În urmă cu un an, pe 10 august 2020, Lili Sandu (42 de ani) și logodnicul ei, modelul Silviu Țolu (29 de ani) au devenit părinți pentru prima dată. Cei doi au un băiețel, pe nume Thomas Jay Cristian. Lili Sandu a povestit recent, în mediul online, că s-a confruntat cu o problemă legată de
Tragedia gemenilor din Ploiești care au decedat după ce au căzut de la etajul blocului unde locuiau cu familia a îngrozit întreaga Românie. Miercuri, 11 august, doi copii, un băiat și o fată, în vârstă de doi ani, au căzut de la etajul 10 al unui bloc după ce fuseseră lăsați nesupravegheați de mama lor.
Cazul fraților gemeni din Ploiești care au murit după ce au căzut de la etajul blocului unde locuiau a șocat întreaga opinie publică. Amintim că în urmă cu două zile, pe 11 august, doi copii, un băiat și o fată, în vârstă de doi ani, au căzut de la etajul 10 al unui bloc după
Chasity Ward și-a uimit urmăritorii de pe contul ei de TikTok după ce a anunțat că a născut un copil cu greutatea de aproape 5 kg, fără anestezie sau calmante. Femeia spune că a avut dureri infernale la naștere și a povestit întreaga experiență pe rețelele de socializare. „Vrei să vezi un bebeluș mare? Iată
O tragedie a cutremurat aseară Ploieștiul. Doi gemeni, băiat și fată, de doi ani, au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc. Copiii ar fi fost lăsați nesupravegheați într-o cameră. Cu toate că știrea inițială menționa faptul că mama ar fi făcut curat, acesta fiind motivul pentru care micuții ar
Incident șocant în Australia. Un bebeluș a decedat după ce o coțofană l-a atacat din senin, iar mama lui a încercat să-l protejeze și, din greșeală, s-a împiedicat și a căzut cu el în brațe. Tragedia s-a petrecut în parcul Halland West din sud-estul Brisbane. Mia, fetița în vârstă de cinci luni, a fost atacată
Un hindus, în vârstă de 8 ani, din Pakistan, riscă să fie condamant la moarte pentru blasfemie, după ce a urinat intenționat în biblioteca unei școli coranice. Aceasta este cea mai tânără persoană acuzată de blasfemie din Pakistan. Băiatul a fost luat în custodia poliției, sub acuza că ar fi urinat în mod deliberat pe