Sunt multe proaspete mămici care se întreabă în ce măsură infulențează alimentația lor calitatea laptelui cu care își hrănesc nou-născuții. Și există multe mituri legate de acest aspect, dar care este, de fapt, adevărul? Medicul nutriționist Mihaela Bilic a vorbit despre acest subiect în mediul online și le-a explicat mămicilor ce legătură este între alimentația
Miguel, un băiețel în vârstă de doi ani, din Brazilia, a devenit vedetă peste noapte după ce, în mediul online, a fost distribuit un filmuleț în care dansează pe un pat de spital. Copilașul a fost internat cu gastroenterită și abia ajuns în spital, a fost surprins de astsenții medicali cântând și dansând în mijlocul
Medicul pediatru Mihai Craiu trage un semnal de alarmă cu privire la creșterea numărului de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor. Medicul spune că spitalele de pediatrie din București sunt pline cu copii infectatți cu SARS-CoV-19 ai căror părinți nu sunt vaccinați. „Acum este atât de rău, încât noi, la Institut ( n.r. – Institutul
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că vaccinul anti-COVID-19 de la Pfizer, pentru grupa de vârstă 5-11 ani, este așteptat să fie autorizat în Europa la finalul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie. Gheorghiță spune că primele doze pentru această categorie de vârstă vor ajunge în România în decembrie. România a contractat, pentru anul
O fetiță, în vârstă de 10 ani, a murit de COVID-19, după ce a fopst desemnată să-și ajute colegii bolnavi. Teresa Sperry a avut primele simptome de COVID-19 pe 22 septembrie. Totul a început cu o durere de cap, iar apoi a urmat febra. Pe 24 septembrie, părinții micuței o programaseră pentru un test Covid
Senatul a adoptat o inițiativă legislativă ce prevede ca orice cerere de obținere a alocației de stat pentru copii să fie cuprinsă în procedura de declarare a nașterii acestora. Astfel, prin modificarea Articolul 6 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, documentele pentru declararea naşterii se vor depune concomitent, în acelaşi dosar,
Un bebeluș, în vârstă de două luni, din Iași, a fost abandonat în spital. Copilașul a fost adus, de către o bunică, de la un spital din Bacău la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, din Iași. Pentru că nimeni nu a mai venit să-l caute, medicii sunt de părere că bebelușul a
Un elev în clasa a X-a, de la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, care a fost diagnosticat cu COVID-19, a decedat luni spre marți noapte, în urma unui stop cardio-respirator. Băiatul, în vârstă de 17 ani, suferea de diabet de tip 2 și era dependent de insulină. Tânărul a ajuns la UPU sâmbătă,
Caz uimitor în Ucraina. O femeie cu COVID-19 a reușit să aducă pe lume o pereche de gemeni, deși se afla într-o stare critică din cauza bolii. Femeia a fost în stare gravă în spital, timp de o lună, iar medicii au depus eforturi imense pentru a-i salva viața. Gemenii ei au fost aduși pe
UiPath Foundation împreună cu platforma ed-tech de măsurare a performanței educaționale avizată de Ministerul Educației și Cercetării, Brio, lansează în premieră în România primul instrument de diagnosticare și evaluare a literației digitale în rândul elevilor. Astfel, sunt puse la dispoziția publicului, gratis pe platforma brio.ro, diverse teste de literație digitală (alfabetizare digitală) ce se adresează
O femeie din Alba, în vârstă de 33 de ani, însărcinată în 7 luni, nevaccinată anti-COVID-19 și infectată cu SARS-CoV-2 a ajuns la spital în stare critică după ce a ignorat toate simptomele bolii. Femeia s-a tratat singură acasă, timp de cinci zile, și a chemat ambulanța abia când a simțit că nu mai poate
În urmă cu doi ani, în septembrie 2019, Kaitlin Burge a postat pe rețelele de socializare o fotografie impresionantă cu fiica ei, Aubery, pe atunci la vârsta de cinci ani, în timp ce îl mângâia pe spinare pe frățiorul ei mai mic cu un an, Beckett, bolnav de leucemie. În fotografie, băiatul stă aplecat asupra
Premierul Florin Cîțu a explicat care va fi modul de testare pentru COVID-19 a elevilor și a profesorilor, pe baza noilor restricții care vor intra în vigoare în zonele unde incidența va depăși 6 la mie. Cîțu a spus că elevii netestați vor rămâne să facă școală online. În plus, autoritățile urmează să propună un
–- Un profesor de engleză din Suceava a fost filmat în timp ce pălmuia un elev de clasa a VIII-a, în fața clasei, în timpul ore. Scena a fost surprinsă cu un telefon mobil, de un coleg din clasă. După cum se vede din filmare, profesorul îl pălmiește pe elev, spunându-i să nu mai miște.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpanu, a aunțat că numărul elevilor vaccinați crește de la o săptămână la alta. Potrivit acestuia, în ultima săptămână au fost imunizați anti-COVID-19 circa 12.000 de elevi. „În săptămâna 13 – 20 septembrie, s-au vaccinat în medie 1.000 de elevi. În săptămâna 21 – 27 septembrie s-au vaccinat în medie 1.700 de
Un minor din Spania a devenit primul caz cunoscut la nivel mondial de spitalizare pentru dependența de jocuri video. Adolescentul a primit diagnosticul după ce a început să-și schimbe comportamentul, să se autoizoleze la domiciliu și să respingă interacțiunile sociale, potrivit presei internaționale. Tânărul a fost internat, timp de două luni, la un spital din
Din cea mai recentă anchetă sociologică realizată de Organizația Salvați Copiii, a ieșit la iveală faptul că vârsta medie a mamelor din zonele defavorizate, la aducerea pe lume a primului copil, este, în România de 16 ani, iar la nașterea celui de-al dloilea copil este de 18 ani. Mai mult, unele tinere aduc pe lume
Un băiețel, în vârstă de 4 ani, din Italia, a murit după ce bărbatul care fusese angajat să-l îngrijească l-a scăpat de la balcon. Mariano Cannio, îngrijitorul (38 de ani), le-a mărturisit autorităților că a ieșit cu copilul pe balcon, dar când a ajuns lângă balustradă, a amețit și a scăpat micuțul din brațe. Judecătrii
Semina Halliwell, o adolescentă, în vârstă de 12 ani, s-a sinucis după ce a fost victima unui viol și a abuzurilor în mediul online. Semina a decedat, după ce a fost internată în spital timp de patri zile. Fata a rămas traumatizată după ce fusese violată în urmă cu câteva luni. Tânăra a fost, de
Joi, 23 septembrie, la propunerea Comitetului pentru Situații de Urgență, a fost aprobată o hotărâre porivit căreia copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani să nu mai fie supuși testării pentru accesul la anumite activităţi, în localităţile unde rata de incidenţă COVID depăşeşte 3 la mia de locuitori. Astfel, părinții copiilor cu vârste