Povestea unei sarcini unice in lume! Cand imposibilul devine posibil!

In urmatoarele randuri veti putea citit povestea lui David, care este un copil miracol, in cel mai propriu sens al cuvantului.

 

Povestea incredibila a sarcinii Irinei, mamica lui David si a nasterii sale sunt dovada clara ca miracolele exista. Irina a fost de acord sa impartaseasca povestea lor incredibila.

 

Totul avea sa se schimbe din acea noapte ploioasa si rece de mai. Bucuresti anul 2010, spitalul Caritas: medicii constata: “vi s-au rupt membranele si ati pierdut lichidul amniotic, nu mai este nimic de facut. Din pacate, la doar 14 saptamani de sarcina, este imposibil ca un copil sa se dezvolte fara lichid amniotic, in plus este iminenta infectia care va compromite nu numai copilul ci si viata dvs. Va sfatuim sa renuntati cat mai urgent la aceasta sarcina… inteleg ca mai aveti un copil de 5 ani, nu merita sa va riscati viata”.

 

Eram de-a dreptul uluita! L-am rugat pe medic sa ma lase sa ma gandesc pana a doua zi. A fost cea mai lunga noapte din viata mea. Plangeam in continuu si refuzam sa cred ca nu-mi voi putea cunoaste niciodata copilul, nu-l voi putea strange niciodata la piept.

 

Aveam sufletul sfasiat de durere. Chiar nu se putea face nimic? Apoi am inceput sa ma rog cu disperare: “Doamne Dumnezeule Mare si Atotputernic, care ai creat Universul si viata, eu cred ca Tu ai toata puterea si autoritatea sa gasesti o solutie pentru ca acest copilas sa traiasca! Eu cred ca Tu poti face imposibilul sa devina posibil si din acest moment ma incred cu totul in Tine.”

 

A doua zi i-am explicat medicului decizia mea: “Domnule doctor, va multumesc pentru grija ce mi-o purtati, insa vedeti dvs., eu cred ca nici unul dintre noi nu este in masura sa decida viata acestui copil. Atat timp cat este inca in viata, consider ca Dumnezeu va avea ultimul cuvant!” Vadit deranjat de explicatia mea, medicul m-a pus sa semnez hartiile prin care eram pe deplin constienta de riscurile la care ma expun, apoi mi-a spus ca aici se incheie colaborarea noastra intrucat el nu vrea sa se bage in asa ceva.

 

Un singur medic a avut curajul sa preia acest caz, dr. Ciprian Pop de la spitalui Elias. Bineinteles ca si-a pus toata sectia in cap, deoarece nimeni nu putea intelege cum de s-a putut gandi la ceva atat de nebunesc. Inca imi amintesc cuvintele sefului de sectie care-mi spunea: “Sper ca va dati seama ca traiti o utopie sperand ca acest copil sa traiasca. Chiar nu va inteleg de ce va incapatanati sa tineti aceasta sarcina si sa va riscati viata…”

Increzator, dr. Pop s-a dus cu dosarul meu la un renumit profesor de la Giulesti pentru a se sfatui cu dumnealui. Desigur ca i s-a spus acelasi lucru: sansele acestui caz sunt sub zero, este imposibil, nu s-a mai vazut asa ceva!

 

Insa spre surprinderea tuturor, saptamanile treceau iar copilul se dezvolta incadrandu-se in parametrii normali. Eu, de asemenea, contrar tuturor asteptarilor, nu aveam nici cea mai mica urma de infectie.

 

Vazand aceste lucruri, profesorul de la Giulesti a devenit interesat de caz si i-a promis doctorului Ciprian Pop ca atunci cand va veni vremea sa nasc, ne va pune la dispozitie cea mai buna echipa de neonatologi din spitalul Giulesti intrucat se presupunea ca va fi o nastere prematura iar spitalul era dotat cu cele mai performante incubatoare.

 

Am stat in spitalul Elias sub supravegerea atenta a doctorului Pop aproape 3 luni, timp in care totul era in regula. In dimineata zilei de 10 august 2010 cand aveam 26 de saptamani de sarcina, s-a intamplat ceva cu totul neasteptat: sub privirile doctorului Pop, care tocmai venise la vizita, am simtit cum copilul incearca sa iasa. Imediat, doctorul m-a luat si, fiindca totul fusese atat de neasteptat, nu a mai avut timp sa apeleze la o ambulanta, ci m-a luat cu masina personala si am plecat in viteza spre spitalul Giulesti, unde ni se promisese cea mai buna echipa de medici.

 

In timp ce mergea pe contrasens, claxonand de zor, cu cealalta mana dr. Pop suna la spitalul Giulesti sa pregateasca totul fiindca urma sa ajungem. Spre surprinderea noastra, ni s-a spus ca nu ne mai pot primi si ne-au redirectionat catre Polizu.

 

Ajunsi acolo, nu ne cunostea nimeni iar cadrele medicale, cand au auzit ca am stat fara lichid amniotic aproape trei luni s-au socat: ”cine a fost medicul ala inconstient care te-a sfatuit sa tii o asemenea sarcina? Uitati-va si dvs. la acest copil! Puteti numi asta copil, nu vedeti cum arata? Nu va prinde ziua de maine, este foarte grav, nu are nici o sansa de supravietuire!”

 

bebelus prematur

 

M-am uitat cu calm in ochii medicilor si le-am spus: “Acest copil va trai!” “Dumneata chiar nu vrei sa pricepi ca este foarte grav?” mi-au replicat ei. “Si dumneata nu vrei sa intelegi ca exista un Dumnezeu care va face ca acest copil sa traiasca?” Evident m-au catalogat drept nebuna. Adica nu era suficient ca fusesem “inconstienta” sa las o asemenea sarcina, acum ii mai si luam cu Dumnezeul meu.

 

Desigur, dupa trei luni, cand mi-au facut foaia de iesire din spital, aceeasi medici au afirmat urmatoarele: “D-na, suntem obligati sa recunoastem ca acest copil a beneficiat de o serie de miracole pe care nu ni le putem explica”

 

Si daca tot vorbim de miracole, nu pot sa nu ma intorc la momentul cand cei de la Giulesti nu ne-au mai primit si ne-au trimis la Polizu. Este inutil sa mai subliniez faptul ca din nou Dumnezeu a pregatit totul fiindca daca David s-ar fi nascut acolo, el ar fi fost unul dintre acei copiii arsi in explozia care a avut loc la numai cinci zile dupa nasterea lui. Era exact sala unde David ar fi trebuit sa fie.

 

David s-a nascut la 26 saptamani cu 930 grame (a scazut la 840) cu scor Apgar 2, hemoragie craniana, multiple infectii si malformatie de pozitie. Piciorul stang nu avea ligamente iar genunchiul era intors la spate. Ortopedul ne-a spus ca, daca printr-o minune va trai, va avea nevoie de zeci de operatii si nu se stie daca va putea merge vreodata normal. Nici plamanii nu erau dezvoltati. Mi-au spus ca oricum va fi o leguma fiindca i-a fost afectat creierul la nastere.

 

David a stat trei luni in spital dintre care 2 luni in incubator, dependent de oxigen si a fost unul dintre cele mai grave cazuri. A fost intubat 33 de zile, expus cel mai mult la oxigen si, paradoxal, a fost singurul caz care nu a necesitat operatie de retinopatie. De asemenea, chisturile rezultate in urma hemoragiei craniene s-au resorbit complet. Se stie ca prematurii au probleme cu inima. David nu a avut nimic. Din toate diagnosticele pe care le-a avut la nastere, si-a revenit complet.

 

Astazi are 5 ani si jumatate, este un copil absolut normal, merge la gradinita, este istet si nu are nici o problema. Nu a avut nevoie de nici un tratament sau operatie la picioare. Este perfect sanatos!

Baietel de 5 ani cu ochelari

 

Da, miracolele inca se intampla daca noi credem si in primul rand ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a ascultat ruga si a facut ca imposibilul sa devina posibil. Vreau sa-i multumesc domnului doctor Ciprian Pop ca a avut incredere si curaj si nu numai atat. Dansul a fost ingerul meu pazitor, o persoana de exceptie care, pe langa profesionalism, a dat dovata de o umanitate rar intalnita.

 

Foto: Arhiva personala Irina Albei
Interviu realizat de Simona David, cu sprijinul dr. Ciprian Pop-Began

Recomandari
Unica.ro
Glamour.ro
Mai multe din Dezvoltarea sarcinii