5 trucuri eficiente pentru stimularea lactatiei

Alaptarea este un aspect fascinant al maternitatii, cu atat mai mult cu cat beneficiile sale asupra sanatatii mamei si bebelusului sunt numeroase si demonstrate de o multime de studii si cercetari in domeniu.

De la scaderea riscului de dezvoltare a diabetului de tip 2 in randul mamelor, la reducerea pericolului aparitiei obezitatii si a bolilor cronice in randul copiilor, hranirea la san vine la pachet cu o multime de avantaje privind cresterea si dezvoltarea propice a bebelusilor.

Uneori, starea emotionala sau cea de sanatate a proaspetelor mamici pot constitui adevarati factori inhibitori pentru lactatie. De aceea, este important sa stii cateva trucuri care te vor ajuta in acest sens si care vor spori atat calitatea, cat si cantitatea laptelui matern:

  1. Alapteaza in primele ore dupa nastere si mentine un ritm frecvent

Pune-ti copilul la san cat mai repede dupa nastere. Specialistii in lactatie sunt de parere ca alaptarea in primele 2 ore dupa venirea pe lume a bebelusului are un rol important in stimularea ulterioara a lactatiei. In plus, in acest fel vei reusi sa creezi o conexiune emotionala intre voi inca din primele sale clipe in aceasta lume. Discuta despre acest lucru cu medicul si cu asistentele responsabile inca dinainte de nastere, pentru a te asigura ca acest lucru va fi posibil si ca vei primi tot sprijinul de care ai nevoie. Muta-ti copilul de la un san la altul, pentru a te asigura ca ambii sunt stimulati.

  1. Foloseste pompa de san atunci cand este nevoie

Surplusul de lapte pe care nu il consuma copilul tau trebuie eliminat cu ajutorul unei pompe de san. In acest fel, vei stimula in continuare productia de lapte si vei putea evita angorjarea sanilor, un fenomen destul de dureros si neplacut, care poate culmina cu infectia cunoscuta drept mastita. In functie de nevoile tale privind capacitatea de suctiune, de volumul de lapte secretat, de gradul de durere pe care o poti suporta, vei avea posibilitatea sa alegi o pompa pentru san manuala sau electrica.

  1. Odihneste-te, hidrateaza-te, mananca sanatos

Sanatatea ta este importanta tot timpul, iar in perioada alaptarii o poate influenta si pe cea a copilului tau. Laptele matern isi schimba compozitia in functie de nevoile copilului, dar si in functie de resursele mamei. De aceea, este esential ca tu sa fii cat mai odihnita in perioada alaptarii; fa in asa fel incat sa prinzi cat mai multe ore de somn in timpul noptii si, daca simti nevoia, dormi alaturi de bebelusul tau si in timpul zilei. Nu uita sa consumi cat mai multe lichide, apa va contribui decisiv la calitatea laptelui. Nutrientii sunt si ei esentiali pentru proprietatile laptelui, asadar fa tot posibilul sa consumi cat mai multe legume proaspete, carne neprocesata, cereale integrale, nuci si seminte.

  1. Cere sfatul unui specialist

Poti afla foarte multe lucruri despre alaptat, despre alimentatia recomandata dupa nastere, despre ingrijirea sanilor si despre calitatea laptelui matern si proprietatile lui de la un specialist in alaptare, asadar nu ezita atunci cand vine vorba de o programare intr-un astfel de cabinet. Acesta va putea identifica tiparele care descriu productia de lapte si te va putea ajuta cu sfaturi personalizate privind stimularea, de la directii privind nutritia si administrarea suplimentelor nutritive, la pozitii mai confortabile de alaptat. In plus, o parere avizata te va putea ajuta sa elimini o parte din stresul care inhiba productia de lapte.

  1. Relaxeaza-te, relaxeaza-te, relaxeaza-te

Poate ca suna ciudat, dar fa tot ce iti sta in putere sa te relaxezi. Stresul este principala cauza a insuficientei lactatiei, asa ca misiunea ta este sa elimini toate sursele care il pot genera. Nu refuza nici o mana de ajutor, indiferent daca aceasta este intinsa de catre partenerul tau, de catre parinti sau apropiati, indiferent daca asta inseamna sa lasi pe altcineva sa dea cu aspiratorul in locul tau sau sa stea cu bebelusul cat timp tu te rasfeti cu o manichiura. Este important sa iti faci catusi de putin timp pentru lucrurile care te relaxeaza si te fac fericita. Iar daca vrei ca rezultatele sa fie optime in acest sens, invata cateva tehnici simple de relaxare si respiratie pentru momentele tensionate sau de criza, iti vor fi mai mult decat utile.  

Sursa foto: Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Utile