O fetiță de opt ani, care trebuia să moștenească o companie în valoare de 61 de milioane de dolari, a renunțat la avere pentru a deveni călugăriță. Într-o ceremonie fastuoasă, Devanshi Sanghvi a fost inițiată în jainism, drept călugăriță. Copilul este acum printre cele mai tinere persoane care au trecut prin ceremonia Diksha. Aceasta impune
Nu există bucurie mai mare pentru un părinte decât aceea de a-și vedea și ține pentru prima oară în brațe nou-născutul. Cu toate acestea, din păcate, nașterea unui copil poate fi o adevărată dramă pentru unii părinți. Mary și Brad Kish, din Illinois, SUA, așteptau că nerăbdare să-și cunoască fetița. Sarcina lui Mary a fost
Imagini revoltătoare filmate în Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân“ din Râmnicu Vâlcea! Un profesor de fizică a fost filmat în timp ce stătea întins pe catedră, în timpul orei de curs, iar unii dintre elevi făceau tumbe prin clasă. Înregistrările video au fost făcute de copii și publicate în mediul online, unde s-au viralizat instant.
O fată, în vârstă de 12 ani, din Argentina, a fost găsită fără suflare în locuința sa, după ce a încercat o provocare virală pe rețeaua de socializare TikTok. Milagros Soto făcea un live cu colegii ei de școală, când a acceptat să facă provocare numită “blackout challenge”. Tatăl ei a găsit-o fără suflare, în
Un elev, în vârstă de 7 ani, din Vaslui, a fost agresat fizic de învățătorul său, pentru că nu știa tabla înmulțirii. Elevul, care studia la școala din localitatea vasluiană Protopopești, comuna Tăcuta, ar fi fost lovit cu un băț peste mâini de cadrul didactic pentru că nu știa să facă înmulțiri la ora de
Amy Bright a fost în culmea fericirii când l-a născut pe fiul ei cel mic, Jacob, la Spitalul Naval din Florida Jacksonville, în 2003. Dar la doar două luni după naștere, Bright a început să aibă dureri severe de spate, care au marcat începutul unei perioade de agonie 14 ani. De-a lungul anilor, Bright, acum
Caz șocant în Spitalul de copii “Victor Gomoiu”, din București. O fetiță, în vârstă de un an, are corneea arsă, după ce ea și tatăl ei au fost trimiși să aștepte să intre la consultație într-un container unde funcționa o lampă cu ultraviolete, pentru sterilizare. Când au ajuns acasă, copilul și tatăl și-au pierdut vederea
Tragedie în Olt. Un bebeluș, în vârstă de șase luni, internat în spital în urmă cu câteva zile, a murit la doar câteva ore după externare. Părinții copilului ce explicații cu privire la caz și acuză medicii de neglijență. Poliția a deschis o anchetă și un dosar penal pentru ucidere din culpă. Mama copilului decedat
Ela Crăciun (40 de ani) a adoptat doi copii din Kenya. Îndrăgita prezentatoare de televiziune și bloggeriță a fost recent într-o vacanță în Kenya și a decis să ia în grijă doi copii africani. Vedeta a decis să le plătească integral studiile celor mici. Ela Crăciun are deja o familie numeroasă, cu trei copii –
Un copil în vârstă de 3 ani a murit la două zile după ce a fost internat în Spitalul de Pediatrie din Brașov cu simptome de gripă. Copilașul a ajuns la spital pe data de 2 ianuarie, iar după primele investigații, medicii au constatat că are gripă. I-a făcut un test, acesta a ieșit pozitiv,
Un tată a împărtășit pe rețelele de socializare o idee ingenioasă pentru a-și determina copiii să-și facă singuri curat în camere. Bărbatul a pus un bilet pe ușa camerei copiilor prin care îi înștiințează că parola Wi-Fi va fi deblocată doar în clipa în care el va primi pe mail fotografii cu camera lună. Poza
Dana Rogoz (37 de ani) a făcut un anunț în mediul online cu care și-a pus fanii pe gânduri. Actrița a dezvăluit pe pagina ei de Facebook că fata cea mică, Lia (2 ani și jumătate), preferă să stea mai mult cu tatăl ei decât cu ea. „A început să dea primele semne acum vreun
Polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa a fost trimis în judecată la un an de la producerea tragediei. Constantin Popescu, agentul care a lovit cu mașina de Poliție o fată de 11 ani, urmează să fie judecat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală. „Polițistul Popescu ajunge față în față cu familia Raisei!” El
Dacă așteptați un copil în 2023 sau vă gândiți să faceți unul, alegerea numelui este una dinte principalele importante sarcini pentru orice părinte. Există mii de nume dintre care puteți alege, dar cu ajutorul experților, oricine poate găsi numele potrivit pentru nou-născut, într-un mod foarte simplu. Nameberry.com, un site celebru dedicat numelor la modă pentru
O femeie a recunoscut că este vinovată pentru decesul fiicei sale adolescente, după ce a i-ar fi permis să mănânce excesiv, lăsând-o să sufere de obezitate morbidă. Tânăra, Kaylea Louise Titford, în vârstă de 16 ani, a fost găsită decedată în casa ei din Poweys, Țara Galilor, în octombrie 2020. Părinții, Sarah Lloyd-Jones, de 39
Un alt caz de deces al unui bebeluș care a fost trimis acasă de medici pe motiv că “nu are nimic”, a fost semnalat în urmă cu câteva zile. Un băiețel, în vârstă de șapte luni, a murit la câteva ore după ce a fost diagnosticat cu roșu în gât și trimis acasă de medici.
Numărul infecțiilor respiratorii în rândul copiilor crește alarmant în această perioadă, avertizează medicii. Cadrele medicale spun că între lunile noiembrie și februarie, în fiecare an, există un sezon de gripe și infecții virale la nivelul tractului respirator. Anul acesta, din nefericire, valul de gripe și viroze este “mult mai impresionant și afectează un număr mai
Un băiețel în vârstă de doi ani, suspectat de medici că are leucemie, a aflat, în cele din urmă, că se simțea rău pentru că băuse prea mult lapte de vacă. Johnny Donovan, din Oregon, s-a născut în 2020, în anul debutului pandemiei de COVID-19. La momentul respectiv, părinții erau îngrijorați cu fiul cel mare,
O mamă cu nouă copii, care așteaptă în prezent copilul cu numărul 10 a dezvăluit că, lunar, cheltuiește circa 1.100 de dolari pe hrană pentru familia ei și încă își mai „dorește să aibă și mai mulți copii”. Amanda Sellers, în vârstă de 29 de ani, din Roanoke, Virginia, a povestit cum soțul ei, Chris
Caz șocant în Maramureș, după ce un bebeluș a murit în condiții suspecte. Mama a ajuns cu copilul în Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, iar medicii i-ar fi spus mamei că fetița are roșu în gât și ar fi trimis-o acasă. Câteva zile mai târziu, fata a murit. Echipa medicală nu i-a mai putut