O mamă care credea că sforăitul copilului este din cauza unei presupuse gripe a fost anunțată de medici că băiatul are de fapt o problemă mult mai gravă de sănătate. Ellie Keating (29 de ani) a observat că fiul ei, Mason Keating, în vârstă de doi ani, a început să sforăie, după ce de câteva
O fetiță în vârstă de trei ani s-a înecat tragic în cada de baie la ea acasă, după ce a reușit să deschidă robinetele de apă și nu a avut cine să le mai închidă. Iris-Mae Aubrey a fost descoperită fără sufalre de părinții ei la reședința lor din Abertillery, Țara Galilor. O ancheta deschisă
O femeie a fost criticată pentru că a spus despre nou-născutul prietenului ei că este urât și apoi a încercat să-și justifice cuvintele dure precizând că trebuia să îi spună „adevărul”. Ea a explicat cum prietena ei, Caroline, a născut în urmă cu doar câteva săptămâni și a invitat-o la ea acasă pentru a-l întâlni
Un băiețel a murit prin sufocare după ce a fost hrănit la creșă cu paste cu sos bolognese. Tragedia a avut loc la doar patru săptămâni după ce micuțul în vârstă de nouă luni, pe nume Oliver Steeper, a început să meargă la creșa Jelly Beans Day Nursery din Ashford, Kent, Marea Britanie. Lucrătoarea de
O mamă a dezvăluit cât de mult și-a dorit să aibă o fată, după ce a adus pe lume 10 băieți. Yalancia Rosario spune că a rămas însărcinată de atât de multe ori în speranța că va avea o fată într-o zi, iar dorința i s-a îndeplinit abia când a venit pe lume copilul cu
Și-au dorit cu tot dinadinsul să aibă o familie și iată că visul lor este pe cale să devină realitate în ciuda diferenței de vârstă dintre ei de 37 de ani. Cheryl, în vârstă de 63 de ani, și soțul ei, Quran, în vârstă de 26 de ani, au anunțat în mediul online că vor
Diagnosticul de autism a devenit, din păcate, un rezultat medical din ce în ce mai des întâlnit pe fișele de observație ale copiilor care prezintă un comportament deviant. Specialiștii spun că autismul este o tulburare de dezvoltare complexă care afectează capacitatea unei persoane de a comunica și de a interacționa cu ceilalți. Citește și: Un
O fată și-a căpătat auzul după ce a devenit prima persoană din lume care a luat parte la un studiu revoluționar de terapie gnetică. Opal Sandy, în vârstă de 18 luni, s-a născut complet surdă din cauza unei afecțiuni numite neuropatiei auditive, care este cauzată de întreruperea impulsurilor nervoase care sunt trimise de la urechea
Sunt multe lucruri pot provoca o erupție cutanată, iar părinții ar trebui să știe că există un truc simplu pentru a stabili dacă problema copilului necesită sau nu intervenția medicului. Toată lumea ar trebui să cunoască acest truc super ușor, în special părinții, deoarece este ceva ce ar putea salva vieți. Când observăm o erupție
O femeie care urma să devină mamă pentru prima oară a luat decizia de a nu face chimioterapie pentru a proteja viața bebelușului. Azzurra Carnelos avea 33 de ani și era însărcinată când a aflat că i-a recidivat cancerul de sân. Femeia a hotărât să nu asculte de sfatul medicilor care i-au recomandat să înceapă
Se apropie mini-vacanța de 1 Mai și Paște și mulți dintre noi vom fi afară în natură, excursii, drumeții, în parcuri la picnic sau în curte la grătar. Odată cu bucuria statului în aer liber și la iarbă verde vine și riscul la care ne expunem în acest sezon – căpușele. Cât de periculoase sunt
Fiul cel mare al Elei Crăciun, Alex, a împlinit în weekend 18 ani, motiv de mare bucurie și mândrie pentru prezentatoarea de la Antena 3. Celebra mămică a fost în ultimele zile prinsă până peste cap cu pregătirile pentru mult-așteptatul majorat, iar în final, totul a ieșit ca la carte. Petrecerea a avut loc la
O viitoare mamă, diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii, a povestit cum a aflat de cumplita boală, după ce singurele simptome au fost cele asociate cu perioada sarcinii. Caitlin McAlinden, din Wirral, Marea Britanie, a avut grețuri matinale severe în primul ei trimestru, vărsând cel puțin o dată pe zi. Tânăra de 24 de ani,
Denisa Tănase, fosta membră a trupei „Bambi”, a vorbit despre una dintre marile neîmpliniri ale vieții sale – că nu a devenit mamă până acum. Invitată în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, artista a recunoscut că a fost o perioadă în care își dorea atât de tare acest lucru, încât izbucnea în lacrimi
Laura Mușuroaea ne-a vorbit despre experiența ei ca mamă singură. Vloggerița de beauty are un băiat băiat de patru ani, Matti, și spune că se simte cu adevărat norocoasă pentru că încă mai primește ajutor din partea tatălui copilului, care se implică în creșterea lui. Pentru că are un copil, dar s-a separat de tatăl
O fetiță care și-a pierdut mama face eforturi mari pentru a face rost de bani astfel încât să poată cumpăra o piatră funerară pentru mormântul mamei ei. Comunitatea locală din Scottsboro, un oraș din comitatul Jackson, Alabama, s-a reunit pentru a sprijini standul de limonadă a lui Emouree Johnson, o fetiță în vârstă de 7
Cercetătorii au descoperit că o substanță fitochimică poate fi transferată bebelușului prin laptele matern. Mamele care alăptează ar trebui să mănânce broccoli și varză pentru a transmite nutrienții esențiali copiilor lor, sugerează un studiu. Cercetătorii au descoperit că o substanță fitochimică găsită în legumele crucifere – inclusiv varza de Bruxelles, conopida, kale și ridichi –
Doi părinți și-au pierdut băiețelul de doar un an, la două zile după ce l-au dus la spital cu o temperatură. Caroline Winn și Neil Plenderleith, ambii în vârstă de 44 de ani, au început să-și facă griji după ce au observat că băiețelul lor, Sonny Plenderleith, are febră. După ce a fost controlat de
Caz șocant într-un spital din Cehia, unde medicii au făcut o întrerupere de sarcină unei alte femei decât celei care venise inițial pentru această procedură. Medicii din Republica Cehă au efectuat un chiuretaj unei paciente greșite, după o încurcătură ce a dus la un final dezastruos. Tragedia s-a întâmplat la Spitalul Universitar Bulovka, din Praga.
O femeie amenință că va „chema poliția” dacă soacra ei va mai sta singură cu fiica ei, după ce aceasta i-a făcut găuri în urechi copilei, pentru cercei, deși părinții i-au interzis acest lucru. O mamă, în vârstă de 32 de ani, a cărei identitate a rămas privată, a decis să nu-și mai lase socrii