O femeie din Cluj-Napoca s-a gândit la o metodă ieșită din comun prin care s-și educe fetița, în vârstă de cinci ani. Femeia vrea să-i dea o lecție fetei să o învețe să aprecieze mai mult ceea ce are. Femeia a postat pe un grup social online dedicat mămicilor din Cluj un anunț care a
O femeie care avea șape copii a adus pe lume un set de cvintupleți. Femeia a născut într-un spital din Cracovia, Polonia și a declarat că se simte “neașteptat de bine” după o asemenea sarcină. Dominika Clarke este deja mamă a șapte copii cu vârste cuprinse între 10 luni și 12 ani. Ea a dat
O femeie din Minnesota a fost găsită vinovată de uciderea fiului ei de șase ani, după ce l-a împușcat de nouă ori, în timp ce stătea în spatele mașinii ei. Julissa Thaler, în vârstă de 28 de ani, a fost condamnată miercuri de un tribunal din Minneapolis, după ce jurații au avut nevoie de două
Echipele de salvatori din Turcia continuă să caute supraviețuitori sub blocurile dărâmate de cutremurele de luni. Amintim că șa începutul săptămânii, pe 6 februarie, un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter, urmat de peste 1.000 de replici, a lovit Turcia și Siria. În urma seismului, câteva zeci de mii de oameni au
Una dintre marile probleme ale proaspetele mămici este legată de alăptare. Cum știm că bebelușul mănâncă suficient? Când și cum ne dăm seama dacă s-a săturat sau mai are nevoie de lapte? Și ce putem face dacă ni se pare că nu avem controlul asupra cantității de hrană primită de bebe în primele săptămâni de
Dana Rogoz (37 de ani) a explicat în mediul online cum a fost “sfătuită” de alte mămici să-și pedepsească fetița pentru că încă nu își face nevoile la oliță. Actrița spune că a primit în mediul online sugestii legate despre cum ar trebui să o educe pe micuța Lia, în vârstă de doi ani și
În urmă cu câteva zile, o femeie din Maramureș și-a pierdut fetița, în vârstă de doar 8 luni, după ce s-a simțit rău câteva zile, iar a poi a murit subit. Copilul a fost dus la Spitalul Județean din Baia Mare, dar, acolo, a primit un tratament superficial din partea medicilor, care au trimis-o pe
O mamă cu nouă copii, care așteaptă în prezent copilul cu numărul 10 a dezvăluit că, lunar, cheltuiește circa 1.100 de dolari pe hrană pentru familia ei și încă își mai „dorește să aibă și mai mulți copii”. Amanda Sellers, în vârstă de 29 de ani, din Roanoke, Virginia, a povestit cum soțul ei, Chris
Caz șocant în Maramureș, după ce un bebeluș a murit în condiții suspecte. Mama a ajuns cu copilul în Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, iar medicii i-ar fi spus mamei că fetița are roșu în gât și ar fi trimis-o acasă. Câteva zile mai târziu, fata a murit. Echipa medicală nu i-a mai putut
O fetiță, în vârstă de zece ani, și-a planificat propria înmormântare după ce a primit un diagnostic devastator din partea medicilor. Crystal Smith avea doar 10 ani când a murit din cauza unui neuroblastom cu risc ridicat, la câteva luni după ce cancerul a recidivat. Mama ei, Sabrina Amor, a spus că fata a plănuit
În urmă cu mai bine de două decenii, Dawn Voris (60 de ani), o femeie din Indiana, a luat o decizie radicală care i-a lăsat un mare gol în suflet și a cărei povară o resimte zi de zi. Din cauza problemelor financiare, Dawn a decis, când a aflat că va naște gemeni, să renunțe
Jill Ritchie, din Edinburgh, și-a rezervat un zbor spre Bali și va petrece trei săptămâni pe insula tropicală singură, lăsându-i pe fiii ei, Jude, în vârstă de șapte ani, și Eden, în vârstă de 11 ani, acasă cu soțul, Daryl. Făcând acest lucru, britanica, în vârstă de 42 de ani, vrea să “le dea o
Mama gemenilor din Ploiești care au murit după ce au căzut de la etajul 10 al blocului unde locuiau a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Femeia a fost găsită vinovată pentru ucidere din culpă. Condamnă pe inculpata Vizu Andreea Violeta, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. Sub aspectul săvârşirii la
Un copil, în vârstă de 12 ani, din județul Constanța, i-a salvat viața mamei sale, după ce a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru că femeia fusese înjunghiată în fața lui. Femeia s-a despărțit recent de fostul concubin, cu care are 2 copii. Ea plecase la Cernavodă cu copiii, dar bărbatul a găsit-o
Este cea mai importantă persoană din viețile noastre și ei îi datorăm tot ceea suntem. Mama este ființa cea mai dragă pentru care nu există suficiente cuvinte sau gesturi de dragoste și apreciere. Pentru că mama este totul, este conturul sufletului oricărui om. Vă prezentăm o selecție cu unele dintre cele mai frumose și înălțătoare
Lucy Battle, o tânără de 20 de ani, din SUA, a stârnit un val de controverse în mediul online după ce și-a pus, din greșeală, fiul la vânzare pe internet, în locul unei canapele. Lucy își cumpărase recent o canapea așa că a decis să o scoată la vânzare pe cea veche și a postat
Un băiat în vârstă de 14 ani, din Pakistan, și-a împușcat mortal mama după ce aceasta își înșelase soțul. Nesehat Bibi, o femeie de 42 de ani, mamă a cinci băieți și două fete a trimisă în judecată după ce soțul ei a depus o plângere pentru că ar fi fugit cu prietenul lui. Citește
Lina Medina este cunoscută drept cea mai tânără mămă din istorie, dând naștere unui copil la vârsta de 5 ani și șapte luni. Lina s-a născut pe data de 23 septembrie 1933, într-o familie modestă din Peru. Când fata a împlinit 5 ani și 6 luni, părinții au observat că abdomenul ei era umflat și
O fotografie impresionantă cu o mamă care își sărută copilul de numai două luni pe frunte a făcut ocolul internetului, devenind virală în mediul online. Aceasta nu este o fotografie ca oricare alta, ci o imagine a unei rezonanțe magnetice surprinse în duiosul moment. RMN-ul celor doi a fost făcut pentru a observa ce se
Pentru orice om, mama este ființa cea mai dragă din lume. Nu există suficiente cuvinte pentru a defini dragostea pe care mamele ne-o poartă, dar le putem aduce un omagiu emoționant printr-o poezie. Iată o selecție inedită cu unele dintre cele mai frumoase poezii pentru mamă: Mama – George Coșbuc În vaduri ape repezi curg