Janet Jackson a devenit mamă la 50 de ani. A născut un băiețel

Vedeta pop Janet Jackson a născut primul său copil, un băiețel, dvenind astfel mamă la vârsta de 50 de ani. Micuțul va purta numele de Eissa Al Mana.

Vestea cea mare a fost anunțată de reprezentatul cântăreței care a precizat că nașterea a fost una fără niciun fel de probleme, iar acum Janet Jackson se odihnește.

„Janet Jackson și soțul său, Wissam Al Mana, sunt încântați să anunțe venirea pe lume a fiului lor, Eissa Al Mana”, a precizat reprezentantul vedetei.

Janet  își amânase turneul său mondial „Unbreakable” în luna aprilie a anului trecut, explicând fanilor, la momentul respectiv, că ea și Al Mana doresc să se dedice vieții de familie. Se pare că artista își dorea foarte mult un copil, iar dorința i s-a împlinit la început de an.

Janet intenționează să își reia turneul întrerupt anul trecut, însă momentan vrea să se bucure de clipele petrecute alături de fiul ei.

Sora superstarului pop Michael Jackson a avut la rândul său o carieră muzicală de succes, cu șapte albume ajunse pe primul loc în topuri și cinci premii Grammy. Vedeta, aflată la al treilea mariaj, este căsătorită cu miliardarul qatarez Al Mana din 2012.

Recomandari
Unica.ro
Glamour.ro
Mai multe din Vedete si copii