Noi, copii, nu spunem minciunele

O fetita care a mintit putin
Imediat, a doua zi, am vrut sa le spun tuturor copiilor despre des­co­perirea mea cu spusul din imaginatie', dar nu am apucat pentru ca ceva foarte rau s-a intamplat la gradinita. O fetita mai planga­cioasa a mintit si a iesit scandal.

Ea era plangacioasa pentru ca mama si tatal ei nu se mai iubeau si au divortat. Si mama ei nu o lasa sa mearga si la tati, dar ea il iubea mult pe tati si ii era dor de el. Cand nu erau divor­tati, tatal ei o lua de la gradi si venea mereu mai devreme putin, o lua prima, ea era foar­te fericita; insa, dupa divort, o lua mama ei, care intarzia mereu si Georgiana plangea si era foarte suparata din cauza asta.

Intr-o zi, l-a sunat de la gradi pe tatal ei, sa o ia. El a venit si dupa un timp a venit si mama ei, care nu stia ce facuse Georgiana, ca isi uitase tele­foa­nele acasa. Si a facut mare scandal la gradi­nita si ne-a speriat pe toti. Deci, asa se intampla daca minti?

Nu trebuie sa-ti faci griji ca ai un copil cu o imaginatie prea bogata, creativitatea si imaginatia bogata sunt calitati apreciate!

Din seria in imaginatie'…
Aveam patru ani si era ziua mea. Mami a chemat niste copii la mine, dar l-a chemat si pe Victor, iar eu nu voiam sa vina el, pentru ca scuipa mereu pe fata copiilor si ne ciupea degeaba.

I-am spus mamei sa nu il cheme, ca nu e prietenul meu, dar tati a spus ca tatal lui Victor este prietenul lui, asa ca o sa vina si Victor. Nu stiam ce sa fac sa ii rog sa nu vina, asa ca am spus ca Victor vorbeste urat si injura si ca de la el am invatat o prostie mare (pe care o auzisem de la un nene).

Cand a auzit mama ce am invatat de la Victor, a decis sa gaseasca o scuza buna ca sa nu il mai cheme, si nu l-a chemat.

A doua zi, ma simteam vinovat, desi ma bucuram ca nu a venit Victor, dar ma simteam vinovat ca am mintit-o pe mami, si mi-am adus aminte ce a spus doam­na psiholog: ca greseala recunoscuta e pe jumatate iertata si ca daca spui ca e in imaginatie, repede, dupa ce ai mintit, nu mai e minciuna.

Asa ca m-am dus la mami, cu capul plecat, si am marturisit ca am spus in imagi­natie ceva despre Victor, ca nu era de-adeva­ratelea si ca imi pare rau ca nu am recunoscut imediat. Mami m-a intrebat inca o data care erau motivele reale pentru care nu il voiam pe baietelul acela.

Eu am repetat cu scuipatul si ciupitul. Mami m-a luat in brate, m-a pupat si a spus ca sunt iertat. De atunci, numai asa am mintit (sau am povestit – in imaginatie).

Prietenul imaginar m-a invatat lucruri bune
Prietenul imaginar este un fel de a vedea ce poate sa ti se intample cand te trece sa faci o prostie, dar nu o faci inca.

Eu asa povesteam cu mami. Ii spuneam si eu povesti cu prietenul imaginar (sau faceam teatru de papusi) si vedeam din povestea pe care o spuneam cu mami impreuna ce urma sa se intample cand personajul facea prostii sau mintea. Asa am invatat eu multe lucruri despre bine si rau, despre ce inseamna sa fii responsa­bil pentru faptele tale, despre prietenie si sinceritate.

Pentru ca spusul povestii inainte de cul­care sa fie mai distractiv, poti incepe tu o poveste si sa-l lasi pe copil sa continue.

Si eu am fost mintit odata
Vara trecuta, in fiecare zi ma jucam cu copiii din parc de-a clubul. Facusem un club al razboinicilor si aveam si harta parcului dese­nata de noi, si binocluri, si busole, si provizii (apa si sandvisuri).

Veneam cu paturile si rucsacurile incarcate in fiecare zi, la aceeasi ora, si faceam planuri sau ne jucam cu jucariile. Era asa de distractiv… Abia asteptam ora de intalnire. Dupa cateva saptamani devenise putin plictisitor, ca nu mai stiam ce sa mai inventam in planurile noastre.

Asa ca ne-a ve­nit ideea sa aducem fiecare de acasa ceva interesant. Un copil a venit cu un atlas, altul – cu o enciclopedie, unul a venit cu steaguri, cu o luneta, cu o alarma de spion, cu o carte despre pirati, altul cu tot setul de spioni (am si eu acasa, dar nu am vrut sa il mai aduc).

Eu nu aduceam nimic, pentru ca nu stiam ce. Asa ca am luat, fara sa stie parintii mei, GPS-ul lui tata. Ce incantati au fost copiii… Era super! Ne arata mereu pe unde mergem, avea si jocuri. Ne distram de minune si abia asteptam sa descoperim teritorii noi.

Dar, intr-o zi, un nene ne-a vazut si a spus ca daca ne vede politia cu el ne aresteaza, sa i-l dam lui sa il tina pana cand plecam acasa. Noi l-am crezut si i-am dat GPS-ul. Si l-a luat si a plecat cu el.

Baietelul care mintea rau
La grupa pregatitoare, era un baietel care mintea foarte mult si nu recunostea niciodata prostiile pe care le facea, chiar daca le vedea toata lumea.

Odata, doamna educatoare ne-a citit o po­veste despre un mincinos si, dupa poveste, am stat cu totii de vorba, sa spunem fiecare de ce credem noi ca mint copiii si oamenii.

Eu am spus ca ei mint ca sa faca povesti; alt copil a spus ca vor sa para mai importanti decat sunt ei de fapt; altul ca vor sa ii apere pe altii de ceva sau ca e plictisitor sa spui adeva­rul, sau ca sa te iubeasca parintii mai mult, iar baiatul acela care mintea mereu a zis: oamenii mint ca sa nu fie pedepsiti.

Dar nu esti pedepsit daca minti?', am intrebat eu. Nu, daca nu recunosti niciodata ca minti, nu esti pedepsit. Hmmm, nu prea cred.

Text: Cristiana Haica; Foto: HEPTA.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Povestea lor