O tânără de 18 ani care a crezut că durerile intense de stomac ascund o boală gravă, a aflat că este, de fapt, vorba despre un bebeluș neașteptat. BriAnna Blanton și-a petrecut vara trecută în Carolina de Sud, împreună cu prietenii, făcând activități specifice vârstei sale. „Mi-a picat fața!” Când, într-o bună zi, a început
La începutul acestui an, pe 20 ianuarie, Emily Burghelea a devenit mama pentru a doua oară, aducând pe lume un băiețel, Damian. Prezentatoarea de televiziune mai are o fetiță, în vârstă de doi ani, Amedea. Emily Burghelea a vorbit recent despre problemele cu care s-a confruntat după cea de-a doua naștere. „Mai grav era ce
Caz șocant în Caraș-Severin. Un bebeluș a fost găsit într-o pungă, aruncat la o groapă de gunoi în Oravița. Trupul neînsuflețit al copilului a fost descoperit de un bărbat care a anunțat Poliția. Bărbatul respectiv, care era angajat la Salubritate, a găsit bebelușul în vârstă de doar câteva zile într-un sac de plastic, aruncat printre
O mamă în trei copii a povestit calvarul prin care a trecut când băiețelul ei, de 12 ani, s-a accidentat în timp ce juca fotbal cu prietenii lui. Brandan juca fotbal cu prietenii lui când a căzut accidental și s-a serios la gelzna stângă. Mama copilului, Hayley, în vârstă de 42 de ani, l-a dus
O proaspătă mămică, nedumerită că nou-născutul nu seamănă deloc cu ea, a aflat că micuțul suferă de o afecțiune rară după ce le-a cerut medicilor să facă investigații suplimentare. Hannah Doyle, în vârstă de 36 de ani, a realizat că ful ei, Zander, nu seamănă cu niciunul dintre părinți și are ochii neobișnuit de umflați.
O mama vitregă care și-a filmat copilul în vârstă de trei ani în timp ce se zbătea pe podea să moară, iar apoi i-a trimis înregistrarea partenerului, a fost trimisă după gratii. Băiețelul, Harvey Borrington, în vârstă de trei ani, a suferit o fractură craniană și hemoragie cerebrală după ce a fost lovit de mai
O mamă care a descoperit în timpul celei de-a treia sarcini că are cancer a decis să nu facă tratamentul de chimioterapie pentru a-și putea naște copilul. Este povestea tragică a Annei Evgrafova, o femeie de origine rusă, coafeză de profesie. Ea s-a stabilit în Italia în urmă cu câțiva ani pentru a duce un
O bunica și soțul ei mai tânăr cu 37 de ani au dezvăluit că plănuiesc să aibă primul lor copil împreună și spun au vorbit deja cu trei mame surogat. Quran McCain (25 de ani) și soția sa, Cheryl McGregor (62 de ani), sunt gata să ia în considerare și adopția. Cheryl este deja mamă
Un copil, în vârstă de un an și 4 luni, a ajuns să se îngrașe atât de tare încât acum cântărește cât un copil de 8 ani și trebuie să poarte hainele tatălui său. Muhammad Kenzi Alfaro are doar 16 luni, dar cântărește 27 de kilograme și poartă scutece în mărimea XXXL. Un copil de
Pe 20 ianuarie 2023, Emily Burghelea (23 de ani) a devenit mămică pentru a doua oară. Prezentatoarea de televiziune a adus pe lume un frățior mai mic pentru fetița ei, Amedea (2 ani). Cu toate că este extrem de fericită că are doi copii, vedeta a vorbit recent despre o problemă cu care se confruntă,
Cristina Șișcanu (38 de ani) se confruntă de câteva zile cu o situație tare neplăcută. Petra (6 ani), fetița ei și a lui Mădălin Ionescu, are stări febrile de vinerea trecută. Vedeta de televiziune a vorbit în mediul online despre sănătatea fiicei sale și a spus că nu poate înțelege de nu își revine și
Incident dramatic pentru o familie din Franța. Un copil, în vârstă de 9 ani, s-a înecat cu o clătită în timpul unei petreceri și a murit două zile mai târziu. Totul s-a petrecut pe 21 februarie, în timpul unei petreceri la o școală din Chamblay, din Franța. Două zile mai târziu, pe 23, copilul a
O femeie a dezvăluit chinul prin care a trecut după ce fiica ei, care acuza dureri de burtă, a primit din partea doctorilor un diagnostic grav. Totul a început când Betty a fost sunat de la școala fiicei ei, Esmee, pentru a i se spune că micuța trebuie luată acasă deoarece acuză dureri de stomac.
Un copil a ajuns la spital după ce a mâncat un hamburger. Medicii de la departamentul Urgențe trag un semnal de alarmă cu privire la un instrument folosit adesea la grătar, după ce a văzut un băiețel de patru ani care a fost la un pas de moarte din cauza acestuia. Medicul american, cunoscut în
Vești îmbucurătoare pentru copilul din Botoșani atacat de câini în plină stradă în cursul zilei de duminică. Băiatul, în vârstă de 10 ani, s-a trezit din comă, spre bucuria părinților și a doctorilor. Miracol în Botoșani. Copilul rănit grav de câinii care l-au atacat la sfârșitul săptămânii trecute și-a revenit și a fost stabilizat de
Un cuplu din Florida va fi nevoit să-și vadă copilul murind, după naștere, peste doar câteva săptămâni, din cauza unei legi care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină. Deborah Dorbert și soțul ei, Lee, așteaptă al doilea copil și au fost anunțați că bebelușul a fost diagnosticat cu o anomalie fetală fatală, cunoscută sub
Irina Nicolae, ex-A.S.I.A, și-a reamintit despre un episod dureros din trecutul ei. Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, cântăreața a povestit cum a pierdut prima sarcină. Irina Nicolae este căsătorită cu omul de afaceri Marius Vizer, cu care are o fată, Scarlett Maria (5 ani). Din păcate, până să vină Scarlett pe lume, Irina a
Ana Pîrvulescu, sora cântăreței Elena Gheorghe, a primit o serie de critici în mediul online pentru modul în care își crește copiii. Ana este căsătorită cu fotbalistul Paul Pîrvulescu, cu care are doi copii – Lucas (9 ani) și Ania (4 ani). Ana a fost deranjată de un internaut care a făcut o serie de
Adelina Pestrițu (36 de ani) a ajuns de urgență la spital cu fiica ei, Zenaida. Micuța, în vârstă de patru ani, a fost internată de urgență la recomandarea medicilor după ce a fost diagnosticată cu penumonie. Adelina Pestrițu a povestit în mediul online care a fost primul simptom al fetei care a făcut-o să meargă
Adela Popescu a devenit mamă pentru a treia oară în vara anului trecut. Actrița a adus pe lume, în iulie 2021, tot un băiat, căruia i-au pus numele Adrian. Ea și soțul ei, Radu Vâlcan, mai au doi băieți – Andrei și Alexandru. Adrian are vârsta de 1 an și șapte luni, iar Adela Popescu