Cele mai enervante lucruri pe care le spune copilul

 

Nu te mai iubesc!lucruri enervante

Când apare replica?

Nu e neapărat enervantă într-o primă fază, cât dureroasă pentru un părinte pe care până nu demult, copilul îl iubea necondiționat. Replica, în variantele Nu te mai plac/ Nu-mi mai place de tine, Nu te mai iubesc sau mai crudul Te urăsc! apare, într-o primă fază, după vârsta de 2 ani jumătate – 3 ani.

Cum să eviți această replică:

Încercă să nu o iei personal, deși e greu. Copiii spun astfel de lucruri când sunt frustrați sau răniți și intuiesc cumva că așa te pedepsesc. Replica apare des în perioada în care ei au începu t să facă prostioare și își întreabă părinții dacă îi mai iubesc și atunci când fac prostii. Cum răspunsul este da, te iubesc chiar și când faci prostii, copilul are un sentiment de putere dacă el anunță adultul că iubirea lui e opțională/condiționată, știind că ppărintele îș iubește necondiționat. Nu face o dramă din faptul că-ți spune că nu te mai iubește – nu ești un părinte rău. Nu răspunde cu Nici eu nu te mai iubesc sau, mai rău. Bine, îți fac bagajele și te duci unde vrei tu, dar fără jucăriile tale, dacă tot nu mă mai iubești. Un astfel de răspuns, aruncat la nervi de către un părinte, traumatizează un copil. Copiii sub 9 ani nu operează cu noțiuni de psihologie inversă și iau ceea ce spui de bun.

 

Vreau acum!

Când apare replica?

De pe la doi ani în sus  cererea este exprimată în cuvinte, dar manifestarea apare din primul an de viață când bebelușul plânge de mama focului dacă îi iei ceva sau dacă nu îi dai ceva ce dorește atunci.

Greșeala noastră este că, pentru a evita o criză de plâns, îi dăm ceea ce vrea, când vrea și astfel declanșăm crize de nervișori dacă data viitoare când vrea ceva, nu-i dăm tot pe loc.

Cum eviți această replică:

În primii doi ani, distrăgându-i atenția de la obiectul dorit. Dacă îi spui direct Nu vei declanșa o criză de tantrum, care va putea fi cu greu dezamorsată.

Mai târziu, un Nu însoțit sau nu de explicații – explicații, nu justificări – se impune. Limitele trebuie stabilite, chiar și cu riscul declanșării de istericale în public, pentru că altfel, problema persistă și la vârste mai mari. Un copil căruia i s-a pus tot pe tavă dacă și când a vrut el va avea o problemă în adolescență și la maturitate cu a munci pentru a obține anumite lucruri și va fi foarte frustrat că nu toată lumea i se pune la picioare, așa cum au făcut mami și tati.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Psihologie