Ce este testul fetal non-stres si cand se impune

Testul fetal non-stres, cunoscut si sub numele de cardiotocograma, este o procedura simpla si non-invaziva, prin care medicul sau tehnicianul monitorizeaza bataile inimii bebelusului, in timp ce bebe se misca, respectiv in timpul repausului bebelusului.

Cand se recomanda testul non-stres

In mod normal, testul non-stres se recomanda atunci cand sarcina a trecut de termen sau cu o luna/doua inainte de termen, daca ai o sarcina ce prezinta riscuri.

Afectiuni ce ar putea necesita un test non-stres:

  • Suferi de diabet tratat prin medicatie, tensiune mare sau orice alta boala ce ar putea afecta sarcina.
  • Suferi de hipertensiune de sarcina
  • Bebelusul pare mai mic decat ar trebui sa fie si nu creste asa cum ar trebui
  • Bebe isi reduce activitatea
  • Ai prea mult sau prea putin lichid amniotic.
  • A fost necesara o versiune cefalică externă (intoarcerea bebelusului in burtica) sau o amniocenteza efectuata in cel de-al treilea trimestru.
  • Ai pierdut o sarcina in trecut, in cel de-al doilea trimestru, dintr-un motiv necunoscut sau dintr-un motiv ce s-ar putea repeta. In acest caz, testul non-stres ar putea fi necesar inca de la 28 de saptamani.
  • Ai o problema medicala ce poate pune in pericol sanatatea fatului.
  • Bebelusul a fost diagnosticat cu o malformatie si trebuie monitorizat.

Cum se desfasoara testul non-stres

Inainte de testul non-stres, e probabil ca medicul sa iti indice sa mananci, in speranta ca mancatul il va activa pe cel mic sa se miste. Nu exista o dovada ca aceasta metoda ar functiona, insa nici nu poate afecta negativ.

E indicat sa mergi la baie inainte de test, deoarece acesta ar putea dura pana la o ora.

In timpul testului non-stres, vei fi intinsa pe o parte, cu o perna in spate, ce-ti va permite sa te inclini putin pe spate.
Ulterior, tehnicianul va aseza doua dispozitive pe burtica: unul ce monitorizeaza bataile inimii bebelusului, un altul ce monitorizeaza contractiile uterului.

Daca bebe nu se misca, e probabil ca el sa doarma. Ti se va cere sa bei putina apa, sau medicul l-ar putea impinge putin, pentru a-l trezi.
E posibil sa ti se ceara sa apesi un buton atunci cand simti miscarile bebelusului.

Cum se interpreteaza rezultatul testului non-stres:

Daca inima bebelusului tau bate mai repede cand e activ pentru minim 15 secunde (cel putin peste 15 batai pe minut in plus fata de starea de repaus), rezultatul este unul normal.
Acest lucru inseamna ca bebe este in regula si e probabil sa fie necesara repetarea testului mai aproape de termen.

Daca inima bebelusului tau nu bate mai repede in timp ce e activ, sau daca bebelusul nu se misca pe parcursul a 90 de minute, rezultatul e unul non-reactiv.

Un rezultat non-reactiv nu inseamna obligatoriu o problema, ci poate insemna ca testul nu a fost concludent. E necesar sa refaci testul intr-o ora de la primul efectuat.

Un rezultat non-reactiv poate fi si un semn ca bebelusul nu se oxigeneaza corect sau ca exista probleme la nivelul placentei.
Daca medicul considera ca nu mai este benefic pentru bebe sa ramana in uter, probabil va induce nasterea.

De ce se masoara contractiile si de ce as avea contractii?

In primul rand, e posibil sa ai sau sa nu ai contractii in aceasta perioada a sarcinii.
Ele ar putea fi contractii Braxton-Hicks, care sunt minore, neregulate si ocazionale.
Acestea sunt contractii firesti in cel de-al treilea trimestru.
Daca insa ai mai putin de 37 de saptamani de sarcina si ai contractii constante, repetate, e posibil sa fii in travaliu prematur, caz in care medicul iti va examina colul uterin.
Un alt motiv pentru care e necesara monitorizarea contractiilor e pentru a vedea daca exista o corelare intre contractile tale, daca exista, si ritmul cardiac al bebelusului.
Daca ritmul cardiac scade brusc in timpul contractiilor, ar putea fi un semn ca exista o problema la nivelul placentei si ca bebe nu e oxigenat corespunzator.

Sursa: babycenter.com

Imagine: Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Sarcina