Mos Nicolae – Obiceiuri si traditii

Doar cateva ore ne mai despart de sarbatoarea, atat asteptata de cei mici, a Sfantului Nicolae. Cati dintre noi nu am asteptat cu emotie dimineata de 6 decembrie pentru a se uita daca Mosu’ a lasat ceva in ghete?

„Copiii cuminti primesc dulciuri si jucarii, iar cei rai, nuieluse”. Asa auzeam in copilarie de la parintii nostri si brusc deveneam cuminti.

Mos Nicolae si Mos Craciun au fost fiintele magice din copilaria noastra. Imi staruie in minte acele momente magice cand imi lustruiam cu mare grija ghetutele, ca nu cumva sa il dezamagesc pe Mosu’ sau cum stateam ore in sir si priveam pe geam, sperand ca in sfarsit il voi putea vedea.
Insa, anii au trecut si am inceput sa descopar cine erau Mos Nicolae si Mos Craciun. Nu am fost dezamagita, pentru ca in sufletul meu a ramas acelasi Mos care mi-a aratat lumea lui magica ani intregi .

Din pacate, coplesiti de prezent si de problemele de zi cu zi am uitat sa ne bucuram ca atunci cand eram copii in apropierea sarbatorilor. Chiar daca am ajuns la varsta maturitatii, in fata sarbatorilor de iarna ar trebui sa fim cu totii copii…Niste adulti cu inima de copii ce asteapta cu nerabdare venirea unuia dintre cei mai indragiti mosnegi din lume…

In aceasta seara, in fiecare casa se lustruiesc ghetele si se pun la fereastra sau langa usa, iar Mos Nicolae va intra pe furis in casa si va lasa in ghetute cadourile mult asteptate. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata.

Copiii care isi asteapta darurile se tem cel mai tare de nuielusa pe care o pot gasi in ghete, daca nu au fost cuminti pe parcursul anului.

In traditia romaneasca se spune ca nuielusa care se pune in ghetele copiilor trebuie sa fie de mar. Daca, pusa in apa, aceasta infloreste pana la Craciun, legenda spune ca sfantul Nicolae a mijlocit iertarea celui atins de nuielusa. De asemenea, traditia spune ca cel care se va lovi cu nuielusa peste picioare va fi ferit de dureri si va fi voinic, energic si sanatos in anul ce va veni.

Legenda lui Mos Nicolae spune ca mosul este un batran care soseste pe un cal alb. Mos Nicolae pazeste Soarele, care incearca sa sa se refugieze pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura. Legenda mai spune ca mos Nicolae ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace, stapaneste apele si apara soldatii.

La sate ziua de 6 decembrie este considerata data inceperii iernii si se spune ca in aceasta zi va ninge, caci Mos Nicolae isi scutura barba lunga si alba.

In vestul tarii, sarbatorile de Craciun incep de la Sf. Nicolae, cand fetele se aduna in grup, inca din seara de 5 decembrie si framanta placintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, niciun minut mai devreme sau mai tarziu, navalesc flacaii si se incinge petrecerea.

 

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Unica.ro
Glamour.ro
Mai multe din Educatie