Mama, m-am lovit!

Atunci cand pleci cu el in strainatate

Inaintea calatoriei:

  • Incheie neaparat o polita de asigurare de sanatate pentru calatorie in strainatate pentru tine si copil, care sa acopere si cheltuie-lile medicale in caz de nevoie. Afla conditiile de utilizare a acesteia.
  • Intereseaza-te cum si unde se pot obtine ingrijiri medicale in tara pe care o veti vizita. De ajutor in acest sens poate fi urmatoarea informatie: ambasadele si consulatele Romaniei detin liste cu spitalele si unitatile medi-cale specializate care pot oferi asistenta medicala.
  • Informeaza-te, de asemenea, asupra riscurilor de boala la care te supui in zonele pe care urmeaza sa le vizi­tati.
  • Asigura-te ca vaccinarile copilului si ale tale sunt la zi. Totodata, mergi la medicul de familie (preferabil, cu patru-cinci saptamani inaintea calatoriei) si solicita orice vaccinare suplimentara, tratament sau informa­tii de care ati putea avea nevoie.
  • Pregateste o trusa sanitara, care sa contina articole medicale de baza si de prim ajutor. Asigura-te ca nu lipseste termometrul si batiste umede pe baza de alcool, pentru igiena mainilor.

In timpul calatoriei:
In cazul in care ai ghinionul sa te imbolnavesti si prezinti simptome precum febra, dificultate in respiratie, tuse ori daca este vorba despre orice alta boala care necesita asis­tenta medicala prompta, ape­lea­za la cel mai apropiat serviciu me­dical local.

Parasirea localitatii sau a tarii in care calatoresti se va face numai cu avizul autoritatilor sanitare locale si numai dupa disparitia simptomelor.

Dupa intoarcerea acasa:
Urmareste starea de sanatate a ta si a copilului timp de sapte zile.

Intoxicatia alimentara
Intoxicatia alimentara (toxiinfectia alimentara) este o afectiune generata de consumul de alimente sau bauturi contaminate cu bacterii, virusuri sau paraziti.

Simptome
Primul simptom care apare este, de obicei, diareea. Alte simptome pot sa includa greata, varsaturi si dureri abdominale (crampe intestinale).

Copiii care au toxiinfectie alimentara necesita o aten­tie speciala, fiindca sunt predispusi la aparitia unor compli­catii, mai ales din cauza deshidratarii severe.

Consultul medical de ur­genta este necesar in cazul durerilor atroce, care nu sunt diminuate de eliminarea gazelor sau a scaunelor.

Tratament
In majoritatea cazurilor, simptomele intoxicatiei alimentare dispar in cateva zile (doua-trei), fara aparitia unor complicatii, astfel ca nu este necesar nici un tratament medicamentos.

Regimul alimentar in atari situatii este cheia unei vindecari rapide.
In primele zile se recomanda apa minerala (1,5-2 litri pe zi), zeama de orez si de morcov fiert, paine prajita.

Concomitent, se administreaza saruri de rehidratare orala (trei pliculete pe zi, dizolvate intr-un pahar mare cu apa). Se poate folosi, de asemenea, Furazolidon, Smecta ori Saprosan.
Pe masura ce simptomele si numarul scaunelor scad, se poate reveni treptat la regimul normal.

Text: Lacramioara Tiriblecea; Foto: 123rf.com

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau