Cu copii in concediu la mare

Apa marii ii face mai sanatosi
Reprezinta una dintre metodele foarte eficiente de calire a organismului. Daca insa temperatura este prea scazuta, nu se recomanda intrarea in apa.

Pentru a nu pierde total efectele sale profilactice, se poate recurge, in masura in care este posibil, la transportarea apei de mare in cada de baie sau in cea gonflabila, unde poate fi adusa la o temperatura optima prin adaosul de apa dulce, incalzita. Copilul se poate balaci aici timp de15-30 de minute.

Apa sarata, in general, dar mai ales apa de mare, are drept efecte stimularea si tonifierea mucoaselor din regiunea faringiana si a amigdalelor.

De aceea, este bine ca intrarea in apa sa se faca agitat, in joaca, producandu-se multi stropi in jur, care sa ajunga in faringe, nas si chiar in gura.

Copiii predispusi frecvent la faringite si amigdalite se pot vindeca in urma acestor cure de mare, in-fectiile devenind din ce in ce mai rare, mai usoare sau chiar disparand la unii dintre ei. Important! Dupa plaja, copilul trebuie spalat cu apa dulce, din cauza posibilei actiuni iritante a sarii la nivelul pielii.

Profitati de aerosoli
Foarte importanta este si expunerea copilului la aer. Profitati de timpul frumos si faceti plimbari lungi in aer liber, pe malul marii. In restul timpului, tine geamurile larg deschise, chiar si in cursul noptii.

Aerul curat intareste organismul copilului si il protejeaza de infectii ale cailor respiratorii. Atat razele ultraviolete, cat si aerosolii din apa sarata actioneaza benefic asupra unui organism in cres-tere, precum cel al copilului.

Toate acestea reprezinta o reala dezinfectie naturala, fiecare element participand la purificarea atmosferei inconjuratoare. Efectele terapeutice sunt completate si de umiditatea creata de vaporii bogati in clorura de sodiu de pe tarmul marii.

Datorita curei de mare, copiilor li se vindeca – sau cel putin li se amelioreaza -afectiuni cronice precum amigdalite, faringite si complicatii ale acestora (otite, sinuzite etc.).

Scaderea calciului din sange, urmare a actiunii razelor ultraviolete, produce la unii copii, dupa primele zile de cura, manifestari neobisnuite: agitatie, insomnie sau chiar convulsii.

De aceea, cu cateva zile inainte sa plecati la mare si pe tot parcursul sederii acolo, sub actiunea razelor ultraviolete, e bine sa-i administrezi copilului, devitaminizat sau vitaminizat incorect, un preparat de calciu recomandat de medicul pediatru.

Nu uitati de protectia solara!
Studiile arata ca expunerea necontrolata la soare in timpul copilariei creste in ado-lescenta riscul aparitiei afectiunilor de piele sau oculare. Depinde de noi sa protejam pielea copilului – arsurile solare pot provoca deshidratare sau febra.

Copiii sub sase luni trebuie feriti de razele solare directe. Bebelusii trebuie sa stea la umbra, sub o umbrela ori sub un copac.

Razele ultraviolete sunt mai puternice cand cerul este senin, chiar daca temperatura e scazuta sau adie vantul. Cele mai multe raze solare trec printre nori, asa ca trebuie sa folosesti crema cu protectie solara chiar si in zilele usor innorate.

Razele solare cele mai puternice sunt in intervalul 10-16.
Pentru copiii mici se foloseste crema cu factor de protectie ridicat (minim SPF 25) si, preferabil, rezistenta la apa.
Crema antisolara se aplica cu 30 de minute inainte de a pleca la plaja.

Testeaza mai intai reactia asupra pielii co-pilului, pe o portiune mica de pe spatele acestuia. Ochelarii de soare cu protectie UV (ultravioleta) – UVA si UVB – sunt o idee buna, pentru a proteja ochii copilului mai mare de un an.
Pune-i o palariuta de soare, ca sa ii protejeze capul si gatul.

E bine sa mergem cu bebelusul la mare?
Medicii sunt foarte retinuti in aceasta privinta. Motivul? Este destul de greu sa i se asigure micutului o protectie solara corespunzatoare. Parintii care isi duc totusi bebelusul (mai mic de un an) la mare – pentru efectul benefic al aerosolilor – nu trebuie sa il expuna la soare.

Chiar si atunci cand e scos la plimbare, se impune protectie: copertina de la carucior trebuie ridicata, el sa aiba palarioara, tricou cu manecute, pantalonasi lungi.

Intre varsta de un an si 10-11 ani, copilul trebuie protejat de soare cu ajutorul produselor cosmetice fotoprotectoare.

Text: Lacramioara Tiriblecea, Foto: Shutterstock.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Relatii