Secretul unei mângâieri – află cum să ai relații împlinite!

femeieCe visează femeile


„Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci toate desmierdările tale sunt mai bune decât vinul. Așa începe unul dintre cele mai poetice texte ale Vechiului Testament, Cântarea Cântărilor a regelui Solomon. Iubirea se învață prin piele, remarcă Gérard Leleu.

Relația dintre copil și mamă este prototipul tuturor relațiilor amoroase ulterioare. Femeia îmbăiază un copil, îl poartă în brațe, îl masează. Relația se instalează natural.

Ea recunoaște nevoia de atingere a celuilalt. „Bărbații ar trebui să știe că iubirea înseamnă altceva decât să te sui pe o femeie și apoi să te dai jos.

Femeile își doresc iubirea-contact: ar vrea pur și simplu să fie mângâiate, fără să știe încotro se îndreaptă. Să reduci relația sexuală la penetrare înseamnă să-ți disprețuiești corpul, disprețuindu-l și pe al celuilalt.

Dar mai înseamnă și să sugrumi implicarea sentimentală, căci afectivitatea nu se manifestă pe deplin decât prin mângâieri prelungi, mai adaugă psihologul.

„Făceam plajă într-un loc pustiu și iubitul meu mi-a masat spatele cu cremă. Sub palmele lui am început să mă destind, să mă întind ca o pisică. Răspunsul corpului meu l-a incitat să meargă mai departe. M-a dezmierdat cum nu o mai făcuse până atunci. A fost cel mai senzual mod de a face dragoste, fiindcă mă simțeam iubită în întregime, mărturisește Adriana, 39 de ani.

Femeile își doresc să se cuibărească în brațele unui bărbat și să rămână acolo. Să fie sărutate nu doar pe gură, ci pe toate părțile corpului. Altor femei le-ar plăcea să fie răsfățate, ca niște copii.
Dorințe puerile? Absolut deloc, ci mai degrabă emoționante! Tandrețea așteptată, dorită, cerută de femeie este de fapt „asigurarea.

În schimb, sexualitatea bărbaților s-a centrat dintotdeauna pe organul lor sexual. Ei știu că trebuie să penetreze.

Sexualitatea femeii este un arhipelag format din zeci de insule: întregul ei corp. Dacă bărbații ar fi atenți la unele detalii, de exemplu la locurile unde se parfumează femeile, cu siguranță ar afla mai repede care sunt câteva dintre punctele sensibile ale partenerelor… În final, este necesar doar puțin simț de observație!


barbatDar bărbații ce-și doresc?

Ei sunt în societate șefii, conducătorii, războinicii. Prin tradiție, rolul lor este acela de „dur. Nu prea își acordă privilegiul de a fi ei înșiși. Le este teamă că, dacă ar cere să fie mângâiați, ar putea fi considerați homosexuali sau efeminați, sau și-ar pierde prestigiul de președinte al companie sau de cap al familiei.

Câteodată, și atitudinea femeilor contribuie la frustrările lor. Unele devin mame, uitând să rămână soții, iubite, amante. Altele, prea preocupate de carieră, îi tratează ca pe niște instrumente ale sexului. Da, nici să fii bărbat în ziua de azi nu e prea simplu! „Femeile se împart în două categorii: cele care vor doar să se mărite și cele care vor doar sex, spune, cu amărăciune, Dan, 43 de ani. 



Gérard Leleu citează o celebră anchetă asupra sexualității masculine, realizată de psihiatrul american, Anthony Pietropinto. Acesta i-a întrebat pe bărbați, printre altele, ce părere au despre mângâierile și îmbrățișările care nu duc la actul sexual. 80% dintre cei chestionați au declarat că nu au nimic împotrivă și că le fac plăcere. 



Cu ocazia unei nopți memorabile de dragoste, Matei și-a descoperit partea feminină. A încercat plăcerea de a se lăsa mângâiat și posedat de către o femeie „activă precum un bărbat. Jena pe care a simțit-o la început s-a transformat în acceptare uimită: „Tot eu sunt acest bărbat, nu mi-e rușine de asta. Aș spune chiar că sunt un amant mai bun decât inainte, nu mă mai aflu într-un singur registru.

Bărbatul este la fel de doritor de mângâieri ca și femeia. Dar trebuie să învețe să-și lase „armura la intrare, iar femeia să-i îngăduie s-o facă, remarcă Gérard Leleu. A te lăsa măngâiat înseamnă să ai încredere.

Că celălalt va alina durerea, va pansa rănile, va confirma afecțiunea. Și asta nu e întotdeauna la îndemâna bărbatului, care își recunoaște mai dificil nevoia și dorința de iubire.

Citește continuarea pe avantaje.ro

CONCURS: Câștigă un IPad mini numai pentru tine! 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din mama și tata