Adoptia, un mod de a deveni mama

A urmat apoi o perioada de cunoastere, analizele medicale, iar dupa circa o luna de zile s-a decis incredintarea. Pe 20 iulie 2004 l-au luat acasa pe Razvan, care avea atunci patru luni si jumatate. „Adaptarea a fost destul de grea, mai ales pentru mine.

In acea perioada am inceput diversificarea alimentatiei si trecerea de la biberon la lingurita. A fost foarte greu, dar minunat. In sfarsit, aveam un copil! Bunicilor le-a trecut toata reticenta cand l-au vazut, iar acum sunt indragostiti de el si ii fac toate poftele. Pentru el, orice se poate.

Un an mai tarziu, Judecatoria Cluj a pronuntat sentinta definitiva si procedura de adoptie s-a incheiat. Razvan devenise, si in acte, fiul familiei Mezei.

Stanca recunoaste ca, in cazul ei, adoptia a mers destul de usor, ca n-au fost cine stie ce dificultati, dar spune ca si daca s-ar fi izbit de probleme birocratice, nu ar fi renuntat cu nici un chip, pentru ca dorinta de a avea un copil era prea mare. „Inainte de adoptie ma intrebam daca o sa imi pot iubi copilul fara prejudecati. Acum ma intreb: «Oare chiar nu l-am nascut eu?».

Un copil adoptat nu este o… „solutie salvatoare
Liliana Csaki are putin peste 35 de ani, arata serioasa si chibzuita, si pe fata nu i se citeste decat usurarea momentelor de acum. Caldura unui fel de implinire, ca de un gand ascuns si linistitor dus pana la capat.

Sta asezata in „camera copiilor, in mijlocul jucariilor pe care le-au imprastiat Laura si David, si, privindu-i pe micuti, chipul i se umple de un zambet bland. Vorbeste linistit, cu o cumintenie molcoma, ca de om care a vazut si a trait multe: „De fapt, acum descopar cat de usor imi vine sa vorbesc despre faptul ca amandoi micutii mei sunt adoptati.

Nu simt nici o greutate sa povestesc despre hotararea mea, fiindca pe David si pe Laura ii simt ca pe copiii mei, ca pe o parte din fiinta mea. Momentul deciziei a venit asa, cum sa zic?, normal, dupa zece ani de casnicie si dupa ce eu si sotul meu ne construiseram deja o cariera ca avocati, dar pentru ca ne doream cu adevarat un copil, nu pentru ca trebuia sa avem un copil. Il doream din suflet.

Vezi tu, multe femei privesc adoptia ca pe o alternativa, ca pe o ultima solutie: am incercat asta si aia si pe ailalta… Si ce sa stiu sa mai fac?! Hai sa adopt un copil, asa, ca sa fiu si eu in randul lumii!

Laura, blonduta si neastamparata, o priveste pe Liliana cu seriozitate prin ochelarii alunecati pe varful nasucului.
„Mami, dar tu esti mama naturala? „Nu, puiule, eu sunt mamica adoptiva. „Ei, n-are nimic, fiindca tot mamica mea esti, nu-i asa? Liliana surade vazandu-mi nedumerirea.

„Da, eu i-am spus Laurei adevarul, de la bun inceput. Sunt de parere ca nu trebuie sa-i ascunzi copilului faptul ca esti parinte adoptiv. Esti, pur si simplu, mama lui si atat. Daca ti-ai dorit un copil si ai adoptat, el este copilul tau, deci nu te poti comporta cu el altfel decat cu un copil pe care l-ai fi nascut tu.

De cinci ani, de cand a luat-o pe Laura de la un asezamant pentru copii abandonati din Campina, Liliana este o mamica fericita, iar dupa ce l-a infiat si pe David, in urma cu doi ani, a devenit cea mai fericita mama din lume.

David cel mic care este, macar deocamdata, cel mai cuminte dintre cei doi, alearga, topa-topa, dupa o masinuta cu telecomanda; e cat pe-aci s-o apuce, dar o rateaza la milimetru, dupa care vine razand cu gura pana la urechi sa dea mana „ca intre barbati si sa se recomande: „Daid.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4