Ce simţi când ai sarcină toxică – mamele povestesc

Simptomele sarcinii toxice (disgravidie) nu trec nici cu biscuiţi, nici cu ghimbir. Din contră, în unele cazuri (din fericire, rare), în urma complicaţiilor, sarcina toxică poate fi letală.
Întrebate dacă s-au recuperat (fizic şi emoţional) după sarcinile toxice extrem de grele pe care le-au avut şi dacă şi-ar mai dori un copil, ştiind că există riscul de 80% să treacă din nou prin acelaşi lucru, 75% dintre femeile care au suferit de disgravidie au răspuns că n-ar mai fi în stare să treacă din nou prin aşa ceva şi renunţă la dorinţa de a mai avea un alt copil. Din experienţa lor, iată ce simţi când ai sarcină toxică.

 

Complicaţiile sarcinii toxice sunt dintre cele mai serioase şi periculoase:

  • vărsături prelungite, frecvente, care impun spitalizări repetate
  • alimentaţie artificială, pe cale intravenoasă
  • insuficienţă renală
  •  vărsături cu sânge
  • durere și senzația de arsură în „capul pieptului“
  • scaune cu sânge digerat
  • ruptură esofagiană
  • pneumotorax (acumularea de aer în spațiul dintre plămâni și peretele toracic)
  • pneumomediastin (infiltrarea  aerului în spaţiului dintre plămâni )

Deşi sarcina toxică este o problemă serioasă şi periculoasă, ea nu va impune (de cele mai multe ori) renunţarea la făt. Cu toate acestea, există şi cazuri în care medicul ginecolog poate identifica una sau mai multe probleme ce pun în pericol viaţa gravidei, moment în care va decide renunţarea la făt prin executarea unui chiuretaj.

 

Fiind o perioadă atât de traumatizantă, nu e de mirare ce au simţit (şi încă mai simt) femeile care au trecut printr-o sarcină toxică. Iată ce povestesc ele:

sarcina toxica• Disgravidia distuge tot ce e frumos în sarcină.

• Deşi mi-am dorit enorm fiecare dintre copii, nu am vrut deloc să fiu însărcinată.

• Nu există cuvinte care să descrie vina şi durerea pe care le-am simţit (şi încă le simt) pentru că am urât perioada sarcinii.

• Nu pot să vă spun cât de mult mi-am dorit să pot mânca ceva, orice, însă de fiecare dată când am încercat stomacul mi se întorcea pe dos şi mă pedepsea pentru multe ore, până când simţeam că nu mai am nici bilă.

• Mi-e greu să recunosc că în unele momente voiam să pun capăt sarcinii sau vieţii mele.

• Uneori, nu voiam să văd sau să aud despre gravide care se bucurau de sarcină, care străluceau de fericire.

• În adâncul sufletului ştiu că, deşi am trecut prin stări groaznice, sunt una dintre norocoase: am doi copii minunaţi.

• Eram furioasă că lumea îmi lăuda silueta şi îmi spunea că arăt foarte bine şi nu m-am schimbat, iar erau simţeam că mor cu fiecare zi ce treacea.

• Nici nu vă puteţi imagina cum mi-a afectat această sarcină tozică familia, soţul, şi cât de mult au suferit şi ei.

• Nu pot să vă explic cum e să vomiţi atât de mult încât să nu mai poţi respira.

• Am renunţat să mai dumăr de câte ori am vomitat când am ajuns la 24 şi era abia prânzul…

• Vă puteţi imagina cum arăta fiecare zi, timp de 40 de săptămâni?

• Sunt conştientă că putea fi mult mai rău. Eu am un copil extraordinar.

• Nu puteam deloc să mănânc, oricât de mult aş fi încercat.

• Să vă mai spun ce eforturi făceau asistentele să găsească o venă în corpul meu deshidratat pentru a mă hrăni prin perfuzie?

• Nu-mi găsesc cuvintele pentru a vă povesti despre confuzia, depresia şi slăbiciunea care veneau la pachet cu deshidratarea… Şi am fost aproape mereu dehidratată.

• Am plans enorm de teamă că bebeluşul meu va fi afectat…

• Nu ştiu ce cuvinte să folosesc pentru a descrie cât de tare mi-a afectat sucul gastric gâtul, dinţii şi, în final, sufletul.

• În adâncul sufletului ştiu că, în final, totul a fost bine. Acum îmi strâng în braţe bebeluşul.

• Nu cred că vreţi să ştiţi cum, în luna a cincea, am ajuns la 38 de kilograme, pielea mea devenise galbenă, organele erau slăbite, abia mai funcţionau, iar eu îmi doreau atât de mult să pot mânca ceva, dar nu puteam…

• Nu ştiu cum să descriu gustul bilei şi apoi al sângelui de pe limbă pe care le-am simţit în această perioadă…

• Nu pot să mulţumesc destul celor care m-au crezut, care au luptat pentru mine şi şi-au asumat riscuri pentru mine. Ştiu că m-au salvat!

• Într-un final, agonia a luat sfârşit şi am reuşit să-mi strâng în braţe copilul.

 

 

Foto 1: shutterstock.com

Foto 2: shutterstock.com

 

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din Psihologie