Amintiri din copilarie – ce invatam din ele

„Amprente ale personalitatii
Studiul amintirilor timpurii ca instrument proiectiv a inceput in anii 40. Amintirile acestea sunt absolut specifice, distincte si caracteristice fiecarui individ. Ele dezvaluie clar nucleul central al psihodinamicii fiecarei persoane, motivatiile sale principale, problema emotionala a fiecaruia.

Se pare ca motivatiile inconstiente principale selecteaza acele amintiri care li se potrivesc; de aceea, amintirile cele mai timpurii sunt retinute si pot fi evocate la un anumit moment pentru a servi unei anumite nevoi din prezent. Nu putem anticipa care dintre momentele mi­nu­nate sau triste ale vietii copilului nostru pot deveni peste 5, 10, 20 ani amintiri timpurii, dar putem influenta contextul de construire a acestora.

Construieste-i increderea in sine
Iata cateva expresii care sa lege puternic increderea in sine a copilului nostru de „caramizile amintirilor pe care noi, parintii, le
construim impreuna cu el.

  • Am incredere in tine ca vei reusi.
  • M-ai ajutat mult atunci cand…
  • Admir la tine curajul si faptul ca esti corect.
  • Imi place ca esti ordonat si ai grija de lucrurile tale.
  • Este minunat sa vad ca esti foarte atent la ceea ce faci; asa termini treaba mai repede si o faci foarte bine.

Un exercitiu
Alege una dintre amintirile care iti vin in minte (ceva unic, care sa se fi intamplat o singura data, nu repetitiv), ceva care sa fi avut loc la o varsta mai mica de opt ani.

Incearca sa descrii ceea ce tu vezi in acea amintire, centrandu-te pe experienta pe care o aveai in copilarie (priveste acea amintire prin prisma unor ochi de copil).

Care este momentul pregnant al acestei amintiri? Daca ai privi amintirea derulandu-se pe un ecran, ca scena de film, care secventa este mai pregnanta?

Cum te-ai simtit atunci? De ce te-ai simtit asa? Ce titlu ai da acestei amintiri? Cum interfereaza aceasta amintire cu viata ta din prezent?

Povestea noastra
Amintirile noastre reprezinta po­vestea vietii noastre, pe care ne-o spunem mereu, pentru a ne pre­gati pentru anumite evenimente, pentru a intampina situa­tiile ne­clare din prezent printr-un mod de actiune deja testat.

Primele amintiri reprezinta perspectiva mea asupra vietii.
Anali­zandu-le pe cele care ne vin in minte la un moment dat, vom ve­dea ce ne mana la acel moment in actiune. Indica in acel mod inedit stilul nostru de viata.

Stilul de viata al unei persoane este „o explicatie a comportamentului la un moment dat, referindu-se la credinte despre sine, altii, despre lume in general, la motivatii, asteptari (ce vreau, la ce ma astept, cine sunt eu in raport cu ceilalti), alegerile pe care le face in viata. Alegerile re­flectate de amintirile din copilaria mica opereaza inconstient in conti­nuare in noi, intr-un mod care nu are legatura cu logica.

Text: Cristiana Haica; Foto: Dreamstime.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Psihologie